Din oras

Șofer rupt de beat, depistat la vola pe o stradă din Suceava

Vineri, 20 martie 2026, în jurul orei 17:00, un echipaj de poliție aflat în misiune pe Aleea Jupiter din municipiul Suceava a interceptat un autoturism marca Toyota. Manevrele șoferului le-au atras atenția agenților, care au procedat imediat la oprirea vehiculului.

La volan a fost legitimat A.I., un localnic din Suceava. Încă de la primele momente ale interacțiunii, polițiștii au observat că bărbatul emana o halenă alcoolică puternică și prezenta dificultăți în vorbire și mișcări.

Suspiciunile agenților au fost confirmate de aparatul etilometru, care a afișat o valoare rar întâlnită în controalele rutiere obișnuite: 1,58 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Având în vedere că această cifră reprezintă doar alcoolul din plămâni, valoarea reală din sânge este, de regulă, mai mult decât dublă, ceea ce indică o stare de ebrietate extremă, apropiată de pragul comei alcoolice.

Bărbatul a fost condus imediat la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.

Pe numele suceveanului s-a întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”.

Acesta riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 1 la 5 ani și anularea permisului de conducere.