Politica

Alegeri prezidențiale 2025: prezența la ora 14:00 – 28,65%; mobilizare uriașă în diaspora

Secțiile de votare din România s-au deschis duminică dimineață, la ora 07:00, iar până la ora 21:00, iar cei aproape 18 milioane de români sunt așteptați să voteze la primul tur al prezidențialelor viitorul președinte.

UPDATE

14:14 ”Până la ora 12:00, Coaliția VotCorect a centralizat o serie de nereguli și incidente semnalate de observatori și cetățeni prin intermediul aplicației Vote Monitor, call center 0800 460 002, care a înregistrat peste 100 de apeluri, și al platformei online www.votcorect.ro. Cele mai multe sesizări sunt legate de continuarea campaniei electorale, postarea buletinelor de vot cu opțiunea electorală (numeroase plângeri transmise prin portalul votcorect.ro), precum și probleme organizatorice în secțiile de votare, inclusiv urne sau sigilii necorespunzătoare. Cele mai multe întrebări formulate de alegători la serviciul call center sunt legate de urna specială, de documentele cu care pot vota sau de anumite nereguli legate de organizarea procesului în secțiile de votare”, se arată într-un comunicat de presă.

14:00 28,65% prezența la vot în țară și peste hotare, adică peste 5,1 milioane de votanți.

13:40 Echipa Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) va rămâne în România până pe 25 mai, urmând să publice un raport final privind alegerile prezidențiale, a declarat, duminică, șeful misiunii de observare a Office for Democratic Institutions and Human Rights (ODIHR) a OSCE pentru alegerile prezidențiale din România, Eoghan Murphy, relatează Agerpres.

Într-o discuție cu jurnaliștii în fața unei secții de votare din București, el a precizat că misiunea OSCE este în țara noastră din 25 martie, la invitația autorităților române, și este formată din 13 membri în echipa de bază și 22 de observatori în teritoriu.

Luni, reprezentanții ODIHR vor prezenta concluzii preliminare privind primul tur al alegerilor prezidențiale.

13:34 Funky Citizens a descoperit mai multe nereguli, precum încălcări ale secretului votului sau publicarea unor așa-zise “exit-poll-uri”.



13:00 Un total de 24,46% dintre votanți s-au dus la urne – 4.399.722 de voturi. Tot până la ora aceasta, Autoritatea Electorală Permanentă a transmis că duminică s-au prezentat la urne 563.849 de români din diaspora, comparativ cu 360.374 în noiembrie 2024. Între orele 12:00 și 13:00, a fost un salt de zeci de mii de votanți față de 24 noiembrie 2024.

12:45 Președintele interimar al PNL, Cătălin Predoiu, a votat “pentru o Președinție care să asigure echilibru, cooperare și dialog în viața politică, să ajute Parlamentul și Guvernul să fie mai eficiente pentru cetățeni, pentru unitate în popor”.

12:00 Prezența la vot 19,55% (3.515.785 de voturi).

11:26 Klaus Iohannis a votat și, la fel ca atunci când era președinte, a fugit de presă.

“Este bine să ne dăm seama că de data aceasta alegerile trebuie să se desfășoare foarte bine, foarte clar și fără influențe din afara României. Sper să fie o zi bună pentru România”, a spus el, refuzând să răspundă și la alte întrebări.

11:16 John-Ion Banu Muscen și Silviu Predoiu, candidați cotați cu un scor mic în sondaje, au votat și ei.

11:10 Fostul președinte Traian Băsescu și soția lui sau votat.

“România are nevoie de schimbare, iar ziua de astăzi este esențială. Nu mai putem continua în formula politică actuală”, a transmis Băsescu.

11:00 Au votat 14,58% dintre românii cu drept de vot din țară și străinătate, cu 12,05% prezența în țară. În total sunt peste 2,6 milioane de voturi până la această oră.

10:26 Liderul PSD, premierul Marcel Ciolacu, a votat alături de primarul Sectorului 4, Daniel Băluță.

“Am votat ca România să meargă înainte alături de partenerii din UE și NATO, am ales ordinea, nu haosul. Cred că România trebuie să aibă un președinte care are deja o majoritate parlamentară, să poată să vină cu reformele și să își pună în aplicare programul de țară. Un singur candidat a avut un astfel de program pentru țară”, a spus Ciolacu.

Întrebat dacă el crede că românii vor vota ca să sancționeze, a răspuns: “Vor vota cum știu ei mai bine”, însă poporul are nevoie de ordine și nu e oportună o criză politică, pentru că ea ar duce “la haos și incapacitate de plată”.

Despre întâlnire cu vicepreședintele Comisiei Federale pentru Alegeri din Statele Unite ale Americii, James Edwin “Trey” Trainor III, Ciolacu a spus că i-a transmis că “alegerile vor fi organizate corect, la fel cum sunt toate alegerile organizate de 35 de ani”.

“Nu au fost probleme majore nici la ultimele alegeri, nu vor fi nici acum. Guvernul se ocupă de organizarea alegerilor administrativ, nu validează și nu anulează alegerile”, a continuat premierul.



10:15 Pragul psihologic de 2 milioane de voturi a fost depășit.

10:10 Șefa USR, Elena Lasconi, la vot alături de soțul său.

“Am votat cu gândul și cu credința că nu ne vor mai face planurile cei din sistem, că românii au ocazia să reseteze sistemul, că în țara asta nu vom mai avea copii care să să culce flămânzi, cu credința că nicio femei care are îndrăzneala să se exprime nu va mai fi catalogată isterică”, a declarat Lasconi.

Ea a mai spus că a votat cu credința că familiile celor care au murit la Revoluție li se vor face dreptate.

Întrebată despre pozele cu doi contracandidați, publicate pe Facebook, ea a spus că va face altă dată declarații despre ele.



10:00 Prezența până la ora aceasta este de 7,72% (în țară). Cu tot cu diaspora, au votat peste 1,8 milioane de români (10,8%).

09:25 Crin Antonescu a votat în Capitală alături de soție și fiică.

“Este o zi foarte frumoasă, dar foarte importantă. Mă bucur că, după primele indicii, avem o prezență masivă și în diaspora, și în țară, poate record. Este un lucru extraordinar de important pentru legitimitate”, a spus Crin Antonescu.

Antonescu a spus că a fost o campanie grea și lungă.

09:02 Cristian Terheș a votat “pentru o Românie sigură și prosperă”, afirmând că el vrea o țară “care să-și conserve valorile naționale și să promoveze intereseul național”.

09:00 Liderul UDMR, Kelemen Hunor, și-a exercitat dreptul de vot și a declarat la final a votat pentru “a nu ne întoarce în trecut, pentru a merge înainte și pentru a evita o aterizarea forțată, care pentru România ar însemna cu cel puțin 30, 35 de ani în istorie”,

Acesta i-a rugat pe cei care astăzi “se mai gândesc dacă să meargă sau să nu meargă”, pentru că fiecare vot este important.

09:00 Prezența la urne cu tot cu diaspora este de aproape 7%.

08:38 Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a votat alături de soția sa în București.

“Am votat pentru mul oameni tăcuți, cinstiți, muncitori, pe care nu i-a reprezentat nimeni până azi. Am votat pentru speranță și pentru un nou început pentru România. o țară care are oameni capabili și aici, și în Diaspora, și în Republica Moldova. Am votat cu realism, pentru că România trăiește un moment dificil și nu ne putem aștepta ca cei care au dus România în groapă, începând din 19 mai să o scoată. Am votat pentru dreptate și pentru acel candidat care să poată face dreptate”, a declarat Dan.

El a mulțumit românilor din Diaspora care au votat în număr mare.



08:35 Președintele interimar Ilie Bolojan, a susținut duminică, după participarea la votul pentru alegerile prezidențiale, că alegerile sunt importante pentru că “e o perioadă complicată, iar vremurile liniștite au apus”.

“Președintele României va da direcțiile importante ale politicii noastre externe și ale celei de apărare. De acestea vor depinde siguranța țării noastre și faptul că vom rămâne o țară de încredere.În plan intern, Președintele va trebui să colaboreze cu majoritatea parlamentară, cu Guvernul, pentru a reconstrui încrederea, pentru a reforma statul și pentru a crea oportunități și dezvoltare pentru români. Din aceste motive, fiecare cetățean responsabil care se prezintă la vot poate face istorie pentru România, și îndemnul meu pentru toți cetățenii României este să se prezinte la vot, indiferent de opțiunea pe care o au”, a spus Bolojan.


08:00 Purtătoarea de cuvânt a MAI, Monica Dajbog, a anunțat măsurile
luate la nivelul Ministerului pentru desfășurarea în condiții de siguranță și
legalitate a alegerilor prezidențiale și alegerilor locale parțiale.

Conform datelor centralizate la
nivelul Centrului Național de Conducere Integrată, care monitorizează și coordonează misiunile
legate de alegeri, pe parcursul nopții nu a fost înregistrat niciun incident deosebit.

Pe parcursul zilei de ieri și al nopții, structurile Ministerului Afacelor Interne au
fost sesizate cu privire la 50 de posibile incidente electorale în legătură cu alegerile
prezidențiale, între care 34 de semnalări de continuare a propagandei electorale și două cazuri
de corupere a alegătorilor. Din totalul sesizărilor, 19 au fost transmise spre competentă
soluționare birourilor electorale.

În ceea ce privește alegele locale parțiale, au fost înregistrate 9 sesizări de posibile incidente
electorale. 

08:00 George Simion a venit împreună cu Călin Georgescu să voteze la o secție din Mogoșoaia.

”Sunt aici pentru interesul poporului român, pentru demnitatea lui, pentru măreția lui, pentru noblețea lui. România s-a trezit, curajul nostru, curajul poporului român este conștiința trează. A venit vremea să ne luăm țara înapoi, eliberată de ciocoi, și turul doi înapoi. Sus inimile și veți fi liberi”, a declarat fostul candidat prorus Călin Georgescu.



07:10 Lavinia Șandru a votat imediat după deschiderea urnelor și a susținut un lung discurs, încheiat cu speranța că astăzi ”Dumnezeu va fi român”. 

++++

Votul în diaspora a început joi seara, la ora 22:00, ora României, prima secție deschisă alegătorilor, la scrutinul prezidențial, fiind la Auckland, în Noua Zeelandă (ora 7:00, ora locală).

În diaspora, votul are loc timp de trei zile, după cum urmează:

– vineri, 2 mai, între orele 7:00 și 21:00 (orele locale);

– sâmbătă, 3 mai, între orele 7:00 și 21:00 (orele locale);

– duminică, 4 mai, între 7:00 (ora locală) și 21:00 (ora locală a României). 

Autoritatea Electorală Permanent (AEP) a transmis anterior că, la alegerile pentru președintele României din anul 2025, alegătorul din țară își poate exercita dreptul de vot în următoarele condiții:

– în cazul în care se află în unitatea administrativ-teritorială în care și-a stabilit domiciliul sau reședința votează numai la secția de votare unde este înscris în lista electorală permanentă;

– în cazul în care are domiciliul sau reședința în municipiul București nu își poate exercita dreptul de vot la o secție de votare situată în alt sector al municipiului București decât cel în care are domiciliul sau reședința, dar își poate exercita dreptul de vot la orice secție de votare aflată în alt județ, urmând a fi înscris în lista electorală suplimentară;

– în cazul în care se află într-o altă unitate administrativ-teritorială decât cea unde și-a stabilit domiciliul sau reședința poate vota la orice secție de votare, urmând a fi înscris în lista electorală suplimentară;

– în cazul în care are mobilitate redusă poate vota la orice secție de votare care îi asigură accesul la vot, urmând a fi înscris în lista electorală suplimentară, dacă acesta nu este înscris în lista electorală permanentă a secției de votare respective;

– în cazul în care a fost omis din lista electorală permanentă a secției de votare la care este arondată strada sau localitatea unde își are domiciliul sau reședința este înscris în lista electorală suplimentară.Totodată, alegătorul aflat în străinătate poate vota la orice secție de votare organizată în afara țării.

Cine sunt candidații la alegerile prezidențiale 2025:

Nicușor Dan (independent);

Crin Antonescu (PSD-PNL-UDMR-Minorități);

Victor Ponta (independent);

Elena Lasconi (USR);

Cristian Terheș (PNCR);

Lavinia Șandru (PUSL);

George Simion (AUR);

John-Ion Banu (independent);

Silviu Predoiu (PLAN);

Daniel Funeri (independent);

Sebastian Popescu (PNR).

Exit mobile version