Partidul AUR are un nou reprezentant în Consiliul Local Suceava în persoana Mariei Carmen Nisteriuc. Aceasta i-a luat locul Veronicăi Grosu, care…
Primăria Suceava continuă demersurile pentru a identifica motivele care duc la reducerea aderenței asfaltului pe bulevardul principal, în condiții de umiditate și…
Primarul municipiului Suceava, Vasile Rîmbu, a anunțat că zona de sub pasarela Ițcani și trecerile de pietoni de pe strada Gheorghe Doja…
Consilierii locali din comuna Șcheia s-au întrunit joi, 27 februarie, în ședință pentru a-și alege viceprimarul. Astfel, în urma votului exprimat, consilierul…
La Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Ion Cel Nou” Suceava a demarat proiectul „CONSTRUIRE CLĂDIRE – SPAȚII DEPOZITARE, REGIM DE ÎNALTIME…
Prefectul Alexandru Moldovan a semnat contractul de execuție a lucrărilor suplimentare pentru proiectul „Renovare integrată – consolidare seismică şi renovare energetică moderată…
Liberalul Tudor Plăcintă este noul lider al consilierilor județeni PNL din cadrul Consiliului Județean Suceava, acesta înlocuindu-l pe Vasile Tofan. Decizia a…
Consiliul Județean Suceava a aprobat trei proiecte importante pentru dezvoltarea și conservarea patrimoniului istoric și cultural al județului. Acestea vizează amenajarea unui…
Consilierii județeni au aprobat două proiecte majore de investiții în sănătate, finanțate prin Programul Interreg VI-A NEXT România-Ucraina 2021-2027. Primul proiect, „Emergency…
Președintele Consiliului Județean, Gheorghe Șoldan, a prezentat soluții concrete pentru realizarea variantei ocolitoare a Fălticeniului. La întâlnire au participat și vicepreședintele Consiliului…
Școlile din județul Suceava au trimis sesizări privind calitatea inacceptabilă a merelor distribuite în unele unități școlare. Cele mai recente sesizări au…
Primăria comunei Coșna anunță că, miercuri, 19 februarie, a început distribuirea pubelelor pentru colectarea deșeurilor menajere. Astfel, rerezentanții unității administrativ teritoriale au…
Primarul orașului Broșteni, Alexandru Hurjui, a participat miercuri, pe 19 februarie 2025, la o întâlnire organizată de Asociația Orașelor din România, în…
Lucrările de modernizare de la Școala Gimnazială din comuna suceveană Stroiești au fost finalizate. Elevii care învață aici beneficiază acum de condiții…
Consiliul Județean Suceava promovează, începând de astăzi, frumusețea și autenticitatea Bucovinei la Târgul de Turism al României, desfășurat între 20-23 februarie la…
