Politica

Bolojan a promulgat legile care permit doborârea dronelor intrate ilegal în România

Președintele interimar Ilie Bolojan a promulgat luni legile care permit Armatei Române să doboare dronele rusești care ne violează spațiul aerian de luni de zile.

Pe 26 februarie, Senatul, în calitate de for decizional, a dezbătut și votat proiectul Ministerului Apărării prin care dronele sau avioanele care intră ilegal în România să poată fi doborâte de Armata Română sau armatele aliaților.

Cu o săptămână, în urletele extremiștilor, Camera Deputaților a adoptat cu majoritate de voturi proiectul. Și la Senat aleșii formațiunilor extremiste AUR, SOS și POT s-au împotrivit adoptării proiectului.

Cei din AUR au plecat din plen, motivând că ordinea de zi a fost anunțată cu doar 10 minute înainte. Senatorul PNL Daniel Fenechiu a spus că un anumit partid a ascultat ordinele Kremlinului și a ieșit din sală, iar cine nu votează înseamnă că este cu Rusia.

Senatoarea SOS România Nicoleta Cerva a cerut retrimiterea la Comisiile de apărare a proiectelor, însă propunerea a fost respinsă prin vot.

Senatorul POT Gheorghe Vela a urlat că, prin posibilitatea ca armatele unor state aliate să poată decide doborârea dronelor pe teritoriul României, înseamnă “să dăm România unor oameni care nu știu ce înseamnă patriotismul și iubirea de patrie”.

Claudiu Catană de la PSD a explicat că nu există prevederi care să prevadă aruncarea României în război, nici că Armata României să fie subordonată altor state, iar “cine se opune acestor legi subminează capacitate de apărare a României și transmit un mesaj periculos”.

Ulterior, partidele AUR, SOS și POT au atacat la CCR legile. Judecătorii au respins contestația, astfel că legile au mers la promulgare.

Exit mobile version