Din oras

Morga spitalului din Suceava este închisă. Nu se efectuează procedurile de predare a persoanelor decedate

Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava informează că, în data de 12 martie 2026, activitatea de eliberare a persoanelor decedate din cadrul Serviciului de Prosectură va fi suspendată temporar din motive tehnice.

Potrivit purtătorului de cuvânt al SCJU Suceava, dr. Tiberius Brădățan, pe durata acestei zile, nu vor fi efectuate procedurile de predare a persoanelor decedate către aparținători sau către operatorii de servicii funerare.

„Precizăm că măsura are caracter strict temporar și este determinată exclusiv de necesitatea remedierii unor aspecte tehnice, fără a afecta desfășurarea activității medicale în cadrul spitalului sau funcționarea celorlalte servicii ale instituției”, a transmis purtătorul de cuvânt al SCJU Suceava, dr. Tiberius Brădățan.

Activitatea Serviciului de Prosectură va fi reluată în condiții normale începând cu data de 13 martie 2026, conform programului obișnuit.

Spitalul mulțumește pentru înțelegere și își cere scuze pentru eventualele inconveniente create.