Eveniment

O saună din Sucevița a luat foc din cauza coșului de fum neprotejat

 

O familie din comuna Sucevița a trecut prin momente de panică sâmbătă seară, după ce o anexă de tip saună, proaspăt încălzită pentru utilizare, a fost cuprinsă de flăcări. Intervenția promptă a pompierilor a împiedicat extinderea incendiului la casa de locuit, însă pagubele materiale sunt însemnate.

Sâmbătă, 21 martie 2026, liniștea serii a fost întreruptă de un apel la 112 efectuat de S.O., care sesiza izbucnirea unui incendiu la proprietatea socrului său situată în comuna Sucevița.

Polițiștii Secției 3 Marginea sosiți la fața locului au stabilit că proprietarul aprinsese focul în saună în jurul orei 20:00, dorind să o pregătească pentru o sesiune de relaxare în familie. Doar 35 de minute mai târziu, flăcările au izbucnit violent la nivelul acoperișului construcției din lemn.

Pentru lichidarea focului au fost mobilizate resurse importante, respectiv un echipaj de pompieri voluntari din cadrul Primăriei Sucevița și două autospeciale din cadrul Detașamentului de Pompieri Rădăuți.

Echipele de intervenție au reușit să stingă incendiul înainte ca acesta să se propage la alte structuri din curte.

Specialiștii de la ISU au stabilit că dezastrul a fost provocat de o eroare tehnică/de construcție, respectiv efectul termic al coșului de fum. Burlanul de fum a fost amplasat necorespunzător sau nu a fost izolat termic față de materialele combustibile (lemnul din structura saunei). Construcția realizată integral din lemn, care a facilitat arderea rapidă.

Proprietarul a declarat că nu are suspiciuni cu privire la originea focului, acceptând concluziile pompierilor privind natura accidentală a evenimentului.

 Ancheta este continuată de polițiștii din Marginea pentru finalizarea dosarului penal.

 

Exit mobile version