
Ședința Birourilor permanente reunite de la ora 10:00 se reia din cauză că PNL a cerut ca numele formațiunii să fie scos din dreptul miniștrilor propuși în Guvernul Veștea din partea liberalilor.
PNL a transmis printr-un comunicat de presă că a cerut suspendarea ședinței Birourilor Permanente Reunite ale Camerelor Parlamentului din cauza prezenței abuzive a denumirii „PNL” pe lista membrilor guvernului propus de Adrian Veștea
“Informăm publicul că ședința Birourilor Permanente Reunite ale Camerei Deputaților și Senatului de luni dimineață a fost suspendată la cererea membrilor PNL, deoarece am constatat existența unui viciu care poate atrage neconstituționalitatea procedurii de învestire a Guvernului”, potrivit PNL.Înscrierea în dreptul prim-ministrului desemnat a denumirii „PNL” ca apartenență politică este falsă, abuzivă și afectează grav componența politică a Guvernului, consideră formațiunea.Reamintim că PNL a decis să nu participe la nicio guvernare împreună cu PSD și nici nu a nominalizat vreun membru al partidului pentru a face parte din guvernul propus de premierul desemnat Adrian Veștea.
“Am constatat astfel că, prin depunerea listei guvernului în forma prezentată, sunt încălcate cel puțin două decizii ale CCR: Decizia nr. 85/2018 și Decizia CCR nr. 67/2021.
Pentru ca lista membrilor guvernului propus să fie constituțională, din această listă trebuie exclusă denumirea < >”, mai susține formațiunea condusă de Ilie Bolojan.
Ședința Birourilor permanente reunite se reia de la 10:45.