
Şeful statului major al Apărării, generalul Gheorghiţă Vlad, este audiat marţi, la DNA militar. MApN a transmis că DNA desfăşoară activităţi specifice de verificare, iar Statul Major al Apărării cooperează pe deplin cu autorităţile abilitate.
“În acest moment, Direcţia Naţională Anticorupţie desfăşoară activităţi specifice de verificare. Pentru a nu influenţa acţiunile aflate în desfăşurare, Statul Major al Apărării nu poate face comentarii suplimentare. Instituţia cooperează pe deplin cu autorităţile abilitate şi va comunica informaţiile care pot fi făcute publice, în condiţiile legii”, a transmis MApN.
Gheorghiţă Vlad a venit la audieri în ţinută civilă şi însoţit de avocat.
El nu a făcut precizări legate de motivul prezenţei sale la DNA militar sau de calitatea în care a fost chemat.
Generalul Gheorghiţă Vlad a fost învestit ca şef al Statului Major al Apărării în 30 noiembrie 2023.
Anterior, a fost locţiitor al şefului Statului Major al Apărării, iar în perioada 2020-2022 a deţinut funcţia de locţiitor pentru operaţii şi instrucţie în aceeaşi instituţie.