Politica

Sorin Grindeanu – Domnul Siegfried Mureșan n-ar fi decât un Bolojan second-hand, iar acest lucru, să ştiţi, că nu ţine loc de program de guvernare

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, îi cere miercuri lui Siegfried Mureşan să îşi anunţe demisia din Parlamentul European, el arătând că acesta este momentul adevărului pentru premierul desemnat. Grindeanu mai spune că, fiind ales pe liste comune PSD-PNL, acesta are girul PSD să se retragă şi adaugă că, altfel, face doar un joc politic ieftin şi a demonstrat prin toate acţiunile sale că nu vrea să fie votat. Grindeanu a mai spus că Mureşan pare un Bolojan second hand şi a arătat că îl aşteaptă la sediul PSD, pentru o discuţie despre programul de guvernare şi speră să vină pregătit. Preşedintele PSD a spus că a avut o discuţie cu Siegfried Mureşan în care au convenit că îi va trimite programul de guvernare, dar acest lucru nu s-a întâmplat până acum.

”Probabil aşa cum ne-a obişnuit domnul Mureşan, încă are nevoie de timp de gândire. Îngrijorător, în schimb, este cu totul altceva, şi anume faptul că PNL şi USR au o propunere premier care ezită la orice pas şi care pare că cere aprobare şefilor săi”, a subliniat Grindeanu.

El a adăugat că, cu toate că nu a trimis până la această oră programul de guvernare sau măcar o schiţă în mare, îl anunţă că, atunci când se va simţi pregătit, pentru o discuţie serioasă, pe argumente, pe programul de guvernare, îl aşteaptă la sediul Partidului Social Democrat.

”Până atunci, domnul Mureşan ar trebui, cel puţin din perspectiva noastră, să facă un gest care să arate că intenţia sa de a deveni premier este una reală, pentru că imaginea pe care a reuşit să o proiecteze în aceste zile este că nu îşi doreşte să fie premier. Face tot ceea ce este posibil să nu ajungă în această funcţie. Şi atunci, cred că ar trebui să ne arate nouă românilor că îşi doreşte cu adevărat această funcţie, că îşi doreşte să fie premier şi, cred că ar trebui, ca să dovedească acest lucru, să-şi anunţe demisia din Parlamentul European. Trebuie să demonstreze că îşi asumă total responsabilitatea pentru România. Acesta, din punctul nostru de vedere, este momentul adevărului pentru domnul Mureşan”, a mai spus Sorin Grindeanu.

Potrivit lui Grindeanu, prin toate acţiunile pe care le-a făcut Siegfried Mureşan, demonstrează că nu vrea să fie votat de alţii din afara PNL, USR şi eventual UDMR.

”Domnul Siegfried Mureşan pare că este doar, aşa, un pion al lui Ilie Bolojan, care, din perspectiva noastră, doreşte prelungirea crizei politice. Am urmărit cu foarte mare atenţie declaraţiile domnului Siegfried Mureşan din ultimele zile, chiar şi cele din urmă cu aproximativ două ore şi, din păcate, impresia pe care o lasă este că nu cunoaşte absolut nimic şi ceea ce trebuie făcut cu economia românească. Din perspectiva noastră, n-ar fi decât un Bolojan second-hand, iar acest lucru, să ştiţi, că nu ţine loc de program de guvernare, absolut deloc”, a precizat Grindeanu.

El i-a transmis un sfat lui Mureşan, ”să lase din aroganţă şi să arate mai puţin tupeu”.

”M-am străduit în aceste zile, chiar şi astăzi, de dimineaţă, să găsesc viziunea economică în spusele domnului Mureşan şi vă spun sincer că, chiar şi în ultima săptămână, de joi, de când a fost nominalizat şi până acum, las atacurile de peste vară, nu am văzut altceva decât înjurături la adresa PSD. Pare că ăsta este singurul program politic pe care e în stare să-l promoveze, în acest moment, domnul Mureşan”, a arătat Grindeanu.

El a adăugat că  PSD a demonstrat că pune interesul ţării mai presus de orgolii şi de aceea, îl aşteaptă pe Siegfried Mureşan la sediul Partidului Social-Democrat, pentru a avea o discuţie reală despre economia României.

”Să ştiţi că românii au nevoie de soluţii şi nu de lozinci. Îmi exprim în încheiere o speranţă, sper ca domnul Mureşan să vină pregătit”, a spus preşedintele PSD în finalul declaraţiei.

 

Exit mobile version