Eveniment

Turistă din Hunedoara, rănită pe Via Transilvanica, la Vatra Moldoviței

 

O drumeție pe traseul Via Transilvanica s-a încheiat la spital pentru o femeie de 46 de ani, din municipiul Hunedoara, după ce aceasta s-a accidentat marți seară, 11 august, în jurul orei 20:00, pe raza localității Vatra Moldoviței.

Aflată în drumeție alături de sora sa într-o zonă împădurită a traseului montan, femeia a alunecat și a căzut pe o porțiune în coborâre acoperită cu pietriș. În urma căzăturii, doamna a suferit o fractură la tibie și peroneu.

Echipa de salvamontiști din cadrul Salvamont Suceava a fost prima care a intervenit la fața locului, oferindu-i pacientei primul ajutor și transportând-o din zona greu accesibilă către un punct stabilizat. De acolo, turista a fost preluată de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Suceava și transportată la Centrul de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Municipal Câmpulung Moldovenesc.

După investigațiile medicale efectuate, pacienta a rămas internată la spitalul din Câmpulung Moldovenesc, urmând să fie transferată la Spitalul de Urgență din Hunedoara pentru îngrijiri de specialitate.

Polițiștii din cadrul Biroului Ordine Publică Câmpulung Moldovenesc au fost sesizați de cadrele medicale în jurul orei 22:40. Turista a declarat oamenilor legii că s-a accidentat singură, că nu dorește să depună plângere și că nu a fost victima vreunei infracțiuni. Cu toate acestea, conform procedurilor, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă (art. 196 alin. 2 din Codul Penal), cercetările fiind continuate de Postul de Poliție Vatra Moldoviței sub supravegherea procurorului de caz.

 

Exit mobile version