In vizor

Un șofer supărat că a fost oprit a început să-i înjure pe polițiști

În dimineața zilei de duminică, 15 februarie 2026, în jurul orei 03:00, un echipaj de poliție din cadrul Secției 10 Poliție Rurală Gura Humorului a oprit pentru control un autoturism Volkswagen Passat pe DJ 177C, pe sectorul sat Mironu – direcția Valea Moldovei.

Conducătorul auto a oprit inițial la semnalul regulamentar al polițiștilor, însă ulterior a încercat în mod repetat să plece de pe loc, accelerând motorul. După mai multe somații, șoferul a oprit definitiv motorul, moment în care a început să adreseze expresii jignitoare și injurii la adresa polițiștilor.

Solicitările repetate de a prezenta un act de identitate sau de a declina verbal datele de identitate au fost ignorate. În contextul comportamentului recalcitrant și al continuării adreselor jignitoare, bărbatul a fost imobilizat și încătușat.

În urma controlului corporal efectuat, asupra conducătorului a fost identificată cartea de identitate, stabilindu-se că este vorba despre un bărbat de 35 de ani, domiciliat în orașul Gura Humorului.

Fiind evidentă halenă alcoolică, polițiștii au solicitat testarea cu aparatul etilometru, cerere refuzată categoric de conducător. Ulterior, acesta a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Orășenesc Gura Humorului în vederea recoltării de probe biologice, însă a refuzat și această procedură, atât în fața polițiștilor, cât și în fața personalului medical, refuzând totodată să semneze procesele-verbale întocmite.

Verificările în bazele de date au relevat că bărbatul deține permis de conducere valabil, însă autoturismul Volkswagen Passat circula cu Inspecția Tehnică Periodică expirată și fără poliță RCA valabilă. Ca urmare, vehiculul a fost imobilizat, iar conducătorul a fost sancționat contravențional conform O.U.G. 195/2002 și Legii nr. 61/1991 (pentru tulburarea ordinii și liniștii publice prin adresarea de injurii).

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice, faptă prevăzută și pedepsită de art. 337 din Codul Penal. Cercetările sunt continuate de polițiștii Postului de Poliție Valea Moldovei.

Exit mobile version