Senzațional de mișto discuție între Liviu Alexa și regele audiențelor, Dan Diaconescu!

Merită să petreceți 15 minute citind transcriptul emisiunii excelente dintre Liviu Alexa și Dan Diaconescu.

Dan Diaconescu:

Ca de obicei, la această oră, vă zic bună seara la o nouă emisiune Dan Diaconescu in Direct. Hotărât lucru, cel puțin începând de aseară, odată cu reapariția Dianei Șoșoacă în studioul meu, suntem total lideri de audiență. Am învins chiar și canale puternice, mai mari de YouTube decât ale noastre, cu invitați considerați foarte, foarte puternici. Darămite în această seară, stimați telespectatori, chemați-vă rudele, vecinii și prietenii. Suntem deja în direct pe TikTok OTV, pe X Dan Diaconescu, pe Facebook Cancan, pe YouTube Cancan și pe grupul de Telegram, t./OTV Today în care aveți de asemenea linkuri către toate aceste emisii live.

Acum, alături de mine revine, după o lungă și grea absență, ziaristul numărul unu al României, conform topurilor internaționale pe această temă — adică domnul Liviu Alexa este din nou în direct cu noi. Bună seara, maestre, să trăiți!

Liviu Alexa:

Te salut Dane de la Cluj. Eu sunt ziarist de provincie și așa vreau să spun. Sunt ziarist curajos, dar nu cred că sunt numărul 1 și nu cred că mai contează numărul 1 în ziua de azi. Cred că contează cine e 1, 2, 3 la libertate. Că dacă e la audiență, ne bate Diaconescu de ne usucă.

Dan Diaconescu:

Mulțumesc mult. Dar asta este, așa zice acea platformă unde tu combați de ani de zile. Zice că în România ești numărul unu.

Liviu Alexa:

Nu contează nicio platformă. Contează că suntem tot mai puțini — și asta e cel mai trist, că suntem tot mai puțini ziariști. Cumva sistemul încearcă să ne izoleze din toate puterile, iar prima temă pe care o deschidem astăzi trebuie să știe telespectatorii că te privește, și eu ți-am cerut-o încă de săptămâna trecută. Dane, când ai tu timp și loc în agendă, vreau eu să vorbesc — că tu nu poți vorbi despre ce s-a întâmplat, sigur, ce știu eu cu adevărat, la Canal 33, și eliminarea ta absolut abruptă, și canalil ăla era vai mama lui când ai ajuns tu acolo.

Adevărat.

Dan Diaconescu:

Adevărat. Oricum, eu te urmăresc pe tine, Liviu, de ani de zile — sau zeci de ani. Te-am invidiat permanent pentru curajul tău, pentru anchetele pe care le faci. Acum, pentru poziția asta pe această platformă care se cheamă… zi-o pe litere, te rog, că mulți m-au întrebat, că tu ai tot pronunțat-o în engleză, cum să o caute oamenii — platforma unde tu activezi de trei ani de zile.

Liviu Alexa:

Strictsecret.com. Nu e mare varză. În loc de punct ro e punct com, ca statul paralel sau miliția gândirii să nu-mi poată cenzura domeniul punct ro. Că de-aia am și ales, să spun sincer: de strictsecret.com.

Dan Diaconescu:

Și spuneam așadar, în această prezentare a ta, pentru cei care poate încă nu te cunosc, că tu mi-ai marcat mie existența din toate punctele de vedere — inclusiv, mai ales, la Canal 33 acum. Odiseea asta teribilă, care e ca o poveste frumoasă pentru unii, poate, când tu o să o povestești în seara asta — interesantă pentru alții —, dar e o poveste care marchează toată generația noastră de jurnaliști și automat toată România. Fiindcă oamenii, vezi, se uită la televizor, au citesc ziare, dar nu știu ce se întâmplă în spatele ușilor închise, ce se întâmplă în spatele camerei de luat vederi, cum se iau hotărârile, mă rog, cum se schimbă tot felul de destine. Și poate tu în seara asta le explici oamenilor și ca ziarist și ca om cam ce mizerie se întâmplă în presa asta a noastră românească și mai ales în interiorul clasei politice românești.

Liviu Alexa:

Eu să fac o mică istorie a acestui Canal 33, de la incipiența sa. Cumva am luat cu NCN-ul meu cam în același timp, licențele. Desigur că, din punctul meu de vedere, eu consider că am făcut întotdeauna jurnalism la NCN. La Canal 33 am văzut, la începutul anilor 2017–2019, o însăilare editorială. Nici nu mai înțelegi ce să crezi: CNA a dat o licență de știri unui canal care promova tot felul de conspirații, ioghinisme, băut de pipilică și alte chestii. În fine, a existat această discuție.

Eu recunosc că știu despre ea de la depărtare, nu știu intimități financiare între trustul Cancan și ei pentru difuzarea acestei emisiuni și tu și emisiunea ta să fiți difuzați și la ei, așa cum este un mijloc de transmisie și YouTube, și TikTok, și altele. Trebuie să înțeleagă telespectatorii și — cum să le zicem la ăștia de pe TikTok — prietenii noștri, social-spectatorii, social media-spectatorii, că Dan Diaconescu n-a făcut nimic altceva pentru Canal 33 decât să difuzeze sau să producă o emisiune pe care oricum o producea și înainte, în stilul lui, cu anvergura lui, cu invitații lui, atent și interesant aleși. Dar în acest răstimp, de câte luni, Dane, cât ai avut?

Dan Diaconescu:

Păi cred că șapte luni, din 3 martie până în 11 octombrie, când ei ne-au dat acel preaviz.

Liviu Alexa:

S-a întâmplat ceva foarte interesant cu acest Dan Diaconescu, venit după — știți bine — strike-urile continue pe care statul parallel i le-a acordat jurnalistului care acum primește gazda în emisiunea asta, singurul patron de presă și jurnalist în același timp care a fost interzis. Bă, interzis, adică i s-a interzis profesia, vocația sa i-a fost negată. Nu mai există nicăieri în Europa modernă o asemenea sentință sau o asemenea pedeapsă. În fine.

Și, odată ce această pedeapsă sau cum se numește, impunere grosolană, a fost anulată prin prescripție sau cum se numește, a intrat în pită direct și ce s-a întâmplat? Că aici sunt două chestii. Nu numai că Dan Diaconescu nu și-a pierdut audiența, dar din contră, audiența l-a urmărit instantaneu în toate emisiunile, că erau online sau atunci difuzate pe Canal 33. Dar s-a mai întâmplat ceva. Eu vorbesc ca privitor, aproape seară de seară, la ce ai făcut șapte luni.

În timp ce la televiziunile normale, bune, de top, agenda editorială era aceeași măcăneală, concretizată prin șezători din astea literare — zece invitați, frate, n-apucai să vorbești, că în trei secunde te întrerupe altul — sau șezători literare cu agendă impusă, unde dacă ziceai altceva… Eu, de exemplu, am fost scos de pe televiziunile astea în momentul în care am început să am alte opinii decât ce trebuia sau s-ar fi așteptat lumea să zic.

Ori eu, nefiind plătit, neavând simbrie pe la ele, nu m-am simțit dator să continui și așa am ales să… Deși, vă spun sincer, poate… da, eu nu sunt modest, niciodată n-am fost, aparițiile mele, chiar și punctuale, stârnesc curiozitatea, interesul. Sunt un ziarist și eu controversat — mie nu mi-e frică de acest apelativ. Sunt un jurnalist controversat pentru că aduc pe masă perspective noi, care poate nu conving, că noi trebuie să vedem adevărul din cât mai multe fațete. Eu tot timpul spun: uite, nici la Universitatea Babeș-Bolyai n-am fost chemat, după 27 de ani de investigații, să predau sau să ajut copiii de acolo, studenții. Eu consider că adevărul nu există, dar poate fi compus din cât mai multe perspective.

În schimb, minciuna există. Este cuantificabilă, este izolabilă, verificabilă. Acest fuleu pe care l-ai avut, cu o agendă editorial cu subiecte inedite, total diferite de mainstream, i-a făcut pe oameni să vină în număr mare să te urmărească. Și pe Canal 33, și pe TikTok, și pe nu știu ce.

Iar postulețul ăsta de nișă, vai mămica lui, care, de exemplu, acum vreo nouă luni avea datorii cât China și nu-și plătise oamenii — o să-ți povestesc de ce, dacă îl mănâncă pe domnul Alex Rădulescu în accelerație —, a beneficiat de un boost de audiență, în măsurători, incredibil. Asta doar pe persoana fizică a lui DD, să înțeleagă telespectatorii. Deci pe persoana DD. Ăia n-au văzut audiențe din alea în viețișoara lor, de când au luat licența de la CNA.

Acum pot să mă dau mare? Să-mi zici când să închid.

Dan Diaconescu:

Nu, nu, te rog să povestești în detaliu, ca să înțeleagă oamenii. Fiindcă, într-un fel, o să prezint și puțin mai târziu pozițiile lui Alexandru Răducanu. Adică el a început, el povestește în presă niște lucruri care nici nu sunt parțial adevărate, dar mă rog. Și de-aia vreau să explici, că și eu am aflat de la tine că tu știai povestea acestui canal încă de la începuturi. Tu ai cunoscut istoria lor. Eu am aflat acum, după plecarea mea. Mi-au scris telespectatorii pe WhatsApp.

Liviu Alexa:

De la niște oameni de afaceri din Israel, am înțeles. Apoi a intrat într-un fel de default.

A avut o perioadă în care, de exemplu, Canal 33 a achiziționat nume, marcă, editorialiști pe care am înțeles că nu i-a mai plătit după aia, și încerca să se impună ca un fel de nouă stea a jurnalismului în televiziune. Nu le-a reușit niciodată până la venirea ta. Ți-am spus, au avut audiențe egale cu zero.

Ajung și la poziția lui Răducanu. Eu vreau să explic cum am nimerit din nou, nu știu dacă e făcut cu mine, ca destin, îți ia o trăgătură din asta de nebunii, de finaluri, de joc. Habar n-am.

Dan Diaconescu:

Se lipesc subiectele de tine, Liviu. Se lipesc subiectele ca marca de scrisoare.

Liviu Alexa:

Înspre finalul, să zicem, a ceea ce Dan nu credea că o să fie finalul colaborării, acum vreo, poate două luni, nu mai țin minte, fiind în București, Dan a zis: „Bă, ia vino tu în studio să te vedem cât ești de frumos sau urât și să discutăm aici”, mai ales că la acel moment, acum vreo două luni, am avut o șarjă mediatică despre pariuri, mafia pariurilor și o grămadă de matrapazlâcuri care se produc în această industrie.

Nu mi-ai impus nicio agendă editorială, nu am avut niciun fel de opreliști din partea ta, am intrat în studioul Canal 33 cu tine de bună credință, ți-am adus cărți, ți-am adus-o și pe nevastă-mea să o pupi, o atmosferă relaxată, jovială, cum tu știi să faci pentru fiecare invitat.

Aici încep niște chestii drăguțe pe care nu le-am spus decât poate pe TikTok, nu cu tine live sau ceva de genul. În momentul în care începe emisiunea cu tine, noi practic abordăm toate subiectele frontal. La acea vreme discutam despre firma XYZ, le nominalizasem, povesteam punctual niște mărturii, niște situații de fapt — deci bază factuală, nu părerismele lui Alexa sau ale lui Diaconescu.

Când, noi, prieteni, pe la și 40, deci după 47 de minute de emisiune, înțeleg că Dan primește în cască niște orăcăieli din regia aia cu 2–3 paparici, ce era pe acolo că să ne oprim, că încălcăm regulamentele CNA. Și atunci eu am și remarcat în timpul emisiunii: gata, nu mai zicem nimica. Dar după 47 de minute.

Măcar că nu încălcasem ceva — atenție! — niciun fel de regulament, pentru că noi nu făceam reclamă acelor emisiuni, nici bună, nici proastă, ci relatam un fapt jurnalistic. Adică dacă eu, de exemplu, am, nu știu, un material acum despre Pahonțu, ce să zic, să nu zic despre Pahonțu? Că domnul Pahonțu e marea stea a serviciilor secrete, chiar dacă e la pensie? Dacă trebuie să vorbim despre Biserica Ortodoxă, eu nu pot să vorbesc chiar dacă sunt credincios? Păi actul jurnalistic înseamnă cu totul altceva.

Băi, prieteni, eu, fără să știu, am continuat emisiunea cu Dan Diaconescu, de bună credință, ca să aflu la finalul ei două chestiuni: unul, că băieții de la Canal 33 — un agarici, nu-i țin minte numele, și o tăntică — au întrerupt difuzarea emisiunii de pe unul dintre operatorii de cablu, nu o să-l nominalizez, pentru că în momentul în care am terminat cu tine emisiunea și ne-am salutat, ne-am îmbrățișat de rămas bun, am început să-mi scrie fanii mei — că și eu am fani, nu numai Dan Diaconescu.

Ce s-a întâmplat? După 8:40 nu v-am mai văzut pe X, pe Y. Și am rămas consternat. Am zis: bă, o fi fost o greșeală. Eu, având o televiziune de știri mai mică, adevărat, știu ce înseamnă distribuția, problemele tehnice. Dar nu era nicio problemă. Mai ales că ăia, practic, ne-au pus într-un soi de teatru din ăsta absurd, să continuăm emisiunea fără ca ei să o difuzeze. Deci o imbecilitate incredibilă.

Dar stați, că asta nu se termină, și la final de emisiune, Dan știe ce am făcut.

Dan Diaconescu:

Stai, Liviu, mai vreau să adaug și eu ceva. În timp ce ei îmi spuneau în cască ceea ce tu zici, să te cenzurezi, eu nu ți-am zis nimic, eu te-am lăsat în pace să-ți continui discursul. Adică, ba, din contră, te-am felicitat pentru dezvăluirile pe care le făceai.

 

Liviu Alexa:

Îmi spune soția mea, care stătuse în studio — eu am obiceiul ăsta și la Realitatea, când mai mergeam, o iau cu mine să vadă. Ea nu e ziaristă. E interesant pentru un civil, în ghilimele, nu suntem acoperiți, un om din afara presei să se mai uite la un cameraman, la cum se face o pasă și așa mai departe. Ea, ieșind afară să bea niște apă, un agarici — care, înțeleg, are ceva funcție, îți dai seama, în canalul ăla să ai și funcție —, începe să se rățoiască la ea ca și cum ea ar fi nu știu ce editor la emisiune.

Cum îmi permit eu să spun nu știu ce, că se întrerupe emisiunea la care… Asta, nevastă-mea, care este născută în Mănăștur, un cartier destul de celebru pentru duritatea celor care s-au născut acolo: „Domnule, cum îți permiți să zbieri la mine ca femeie, în primul rând?” Și zice: „Ai norocul că nu-i spun lui Liviu acum pe SMS ce ai făcut, că ăla e nebun și iese și te plesnește în direct.”

Ceea ce, să știi, era adevărat. Adică, cu siguranță, făceam acest lucru. Ca norocul că, aveam și o altă exclusivitate pe acolo… Oricum, nu m-am răbdat. Ăla, curajosul — o să ajung și la chestiuni serioase —, curajos din fire, ca o coțofană, fără momițe, a decis, cu zece minute înainte, să se tireze din sediu, să fugă. Și eu, pe acolo, am început să-i înjur pe aia recunosc, să le zic vreo două de după. Adică nu se face așa ceva. Am părut niște actori într-o piesă care nu s-a mai difuzat.

Tu ai reacționat cu supărare și ai zis: „Bă, te rog să mă ierți”, dar nu era treaba ta, nu era vina ta. În fine…

Nu mai spun și de nesimțirea acestor Canal 33, vidanjori de presă ce sunt, că în timp ce eu eram invitatul tău și eram invitatul canalului, ei au început să pună, în semn de răzbunare, burtiere denigratoare la adresa mea. Bă, te apucă frica! Deci nu-mi venea să cred, înțelegi? Că fac chestia asta. În fine. Ca și cum ar fi fost o jignire că eu am fost acum șase ani șeful PSD Cluj. Nu, din contră, mă mândresc cu asta.

Dar era chestia asta, știi, că îi mânca în accelerație să-și dovedească, ce? Acum înțeleg mai bine, după ce totul s-a terminat, că primiseră telefon: „Bă, tăiați-l pe nebunul de Alexa, pe handicapatul de Alexa, că ăsta ne face cu ou și cu oțet și cine știe ce alte dezvăluiri mai face.”

Imediat după, tu ai mai făcut trei sau patru emisiuni și colaborarea s-a terminat. Nimic n-ar fi fost… și din partea ta n-a venit nicio reacție, pentru că ești tot timpul un elegant. Nimic n-ar fi fost altfel dacă nu-l mânca în tastatură și în ochelari pe acest Alex Răducanu.

Știi că are vocea aia… nu știu, că tot timpul vorbește așa afectat? Bă, să dea el un interviu la Evenimentul Zilei în care să explice el cum a fost. Să auzim cum a fost. Că, vezi Doamne, ei au făcut un pustiu de bine — trustullui Cancan, lui Dan Diaconescu — difuzând emisiunea. Băi, nu se poate așa ceva!

Trustul Cancan, care deține cele mai importante publicații din țara asta, cei mai importanți jurnaliști, care este un monstru media — dar nu în sens peiorativ —, să-i facă domnul Alex Răducanu o onoare să-l primească și că n-au avut bani să mai continue colaborarea. Măcar de scotea altă scuză, nu știu, habar n-am ce, orice altceva. Dar să spui că patronul Cancan n-a avut câteva mii de lei, euro, cât o fi costat producția să continue, este rizibil. Este nesimțire tupesită.

Dar spun eu ce s-a mai întâmplat. Păi a afectat șarja mea, care a avut vreo 400.000 de vizualizări pe TikTok, pentru că eu am explicat ce s-a întâmplat cu Dan, îmi cerea lumea explicații și am făcut după aceea o dezvăluire.

Păi, bă, cum ești tu patron de presă care te ții mare obiectiv și nu știu ce, când tu ești șeful de filială la sectorul 2 al ălora… PPUSLML sau cum îi zice la partidul Varanului? Ești sclavul Varanului! Și astăzi mi-ai trimis tu — eu nu văzusem — pe site-ul spălătorului de cadavre mediatice Petrișor Obaie… aici nu mă mai poate întrerupe nici regia.

Domnul Obaie publică și faptul că Alex Răducanu, astăzi, în 3 noiembrie, după ce l-am dat în vileag acum o lună că e sclavul Varanului, a decis — auzi, mă! — să părăsească el funcția politică, să nu amestece borcanele. Alexandru, le-ai amestecat deja, mă, atâta timp! Alexandru, mă! Șterge-te la guriță, mă, că ești mânjit de politică, mă!

Una peste alta, ce ne este foarte clar nouă, apropo de trustul Cancan, unde, uite, Cristache — venirea lui Cristache, senzațională pentru Gândul — un jurnalist care, cum a venit, cum și-a pus amprenta pe publicația asta, și deja e altceva. E altceva: subiecte tari. Venirea lui Sorina Matei, emisiunile tale, tot ce se întâmplă acolo, ne arată că acest patron controversat, în viziunea doar a lui Tapalagă sau, nu mai știu, Tolontan, nu își bagă nasul în rețeta editorială. Nu pune frâne, nu dă telefoane, cum face Varanul să blocheze emisiuni sau să schimbe agenda editorială.

Și asta trebuie să înțeleagă, după aceea mă opresc și aștept întrebări, telespectatorii noștri, fanii noștri, inamicii noștri — nu contează cine. A fost un act samavolnic de cenzură jegoasă la adresa ta. Punct. Pentru că Dan Diaconescu deja nu mai era, din punctul de vedere al Varanului, săracul, sau poate al lui Pahonțu, sau al statului paralel, nu mai era de strunit. Dar ce-i aia să-i inviți pe Gușă să zică nu știu ce, sau pe Alexa, sau toți invitații tăi senzaționali, sau pe Vișan? Dar ce, bă, chiar așa, în țara asta, să facă Dan Diaconescu emisiuni. Ia tăiați-l și de acolo!

Măcar că abia aștept… Chiar m-am uitat azi dimineață, dar n-am prea văzut Canal 33 în audiențele mari. Deci s-a întors iarăși în mocirlă. Gata, am tăcut.

Dan Diaconescu:

Vreau atât să subliniez că dacă n-ar fi fost postarea aia a ta de a doua zi, sau a treia zi după incident — postarea în urma căreia m-au sunat și pe mine tot felul de prieteni și ziceau: „Dar e adevărat ce spune Alexa? E adevărat că ți se întâmplă așa ceva la Canal 33?” — eu am tăcut, am înghițit.

Asta nu era prima problemă pe care am pățit-o, o să povestesc mai târziu sau cu altă ocazie ce mi s-a întâmplat în alte rânduri cu alți invitați. Dar în momentul când tu ai postat și ai devenit viral, îți dai seama, toată lumea mă suna pe mine și îmi spunea: „Dar nu se poate, cum accepți așa ceva?” Și eu zic: „Ce să fac? Asta e. Până la urmă, altă variantă nu am pe cablu în clipa asta.”

Și unde vreau să ajung — că imediat după ce tu ai postat, nici tu nu știi, acum spun — aceiași protagoniști ai întâmplării tale, care ți-au înjurat soția și așa mai departe, îmi spuneau mie: „De acum încolo, ce nu v-am cenzurat niciodată până acum sau ceva de genul, reproduc aproximativ, de acum încolo Liviu Alexa nu mai are ce căuta la noi în studio, în sediu.”

Liviu Alexa:

În Canal 33?

Dan Diaconescu:

Da, da, da. Și eu zic: „Bă, dar e emisiunea…”

Liviu Alexa:

Eu nu aș fi călcat în chestia aia, de zice canal de televiziune, nici să mă împuști cu bomboane Haribo, dacă nu era vorba despre Dan Diaconescu, un om pe care îl respect. Stai liniștit. Ce să caut eu acolo?

Dan Diaconescu:

Da, apropo de audiență, vezi că ei nu au mai plătit — știi că există un abonament la măsurarea de audiență — și nu l-au mai plătit imediat după plecarea mea, adică din luna septembrie, mă rog, sfârșitul lui septembrie, nu l-au mai plătit și de asta nici nu-i mai vezi vreodată la audiență.

Dar voiam să spun: „Să nu-l mai chem, să nu-l mai inviți.” Și eu zic: „Băi, e emisiunea mea, fac ce vreau, chem pe cine vreau și așa mai departe.” Și la care, ce crezi că îmi zice chiar cel cu incidentul cu soția ta? Zice: „Dacă așa faceți, pentru că într-adevăr, în baza contractului eu puteam să fac orice îmi trece prin cap, o să chem poliția.” Și zic, ce să facă poliția? Unde să intervină? Îți dai seam ace era acolo? Presupun că așa o fi și la alte televiziuni în România.

Liviu Alexa:

Mă și mir că el a apărut înapoi la Canal 33 ca patron după ce un an și jumătate n-a prea mai dat prin redacție sau pe la financiar. Că l-a fermecat o moldoveancă bătăioasă, am înțeles, care i-a halit banii vreun an și a avut probleme cu cașcavalul. Păi ăsta e adevărul, nu calomniez. Bravo lui!

În timp ce domnișoara îi punea gheara pe carduri, ăsta s-a împrumutat bine de tot și ăia au rămas fără salarii. Ca dovadă că, dacă vă spun, la mine, într-un canal mic de televiziune și în redacțiile mele la ziar, păi, dar la noi e lux, bă, băiatule, acolo zici că e în deșert, adică totul părăsit, prăfălău. Noi nu suntem obișnuiți așa pe aici, pe la noi. Mai dăm cu mopul, mai ștergem… În fine, nu contează.

Să le fie de bine. Eu consider că ei au pierdut. Nici Pazvante Chioru nu se mai uită la Canal 33. Am văzut pe domnul Alex Răducanu că a preluat tronsonul tău orar. Efectiv, eu am o vorbă: dacă vreau să adorm, mă uit la snooker. Dar la Alex Răducanu pot să dorm și mai bine, pentru că este ternitatea personificată. Deci nu are nicio treabă cu asta.

Dan Diaconescu:

Liviu, fiindcă tu ești om de meserie, de televiziune, îți mai dau un detaliu. Nu știu dacă telespectatorii s-au prins, dar noi aveam o grafică, știi, făcusem o grafică a emisiunii. Și când am plecat de acolo, după ce ei, mă rog, ne-au dat afară, când am plecat noi, am zis: „Bă, dați-ne și nouă grafica înapoi, ce mai aveam pe acolo, știi? Un pahar de apă, grafica, un pix.” Și a zis: „Nu, nu, grafica nu vă dăm înapoi.” Zic: „De ce? Ce aveți cu grafica? E emisiunea mea, scrie Dan Diaconescu Direct pe ea. La ce mai folosiți? Faceți un muzeu, faceți ceva?” Și a zis: „Nu, nu, nu e treaba dumneavoastră, nu vă mai dăm grafica.”

Ca să văd a doua zi, exact ce spui tu, că în loc de Dan Diaconescu Direct scria numele patronului și în rest aceeași grafică, aceeași tot.

Pe urmă mi-au povestit invitați. Pe tine înțeleg că nu te-au sunat, dar pe marea majoritate a invitaților mei i-au sunat să-i invite în aceași emisiune. Adică în cea în care nu mai eram eu moderator, erau ei, și să vină aceiași invitați. Și, mă rog, îți dai seama că au declinat toți, dar ca idee. Adică s-au gândit probabil că…

Liviu Alexa:

Domnul Răducanu nu înțelege, sub nicio formă, că ziarist te naști. Dacă ești pupător de dosuri de Varan sau imitator al acestei profesii, nu poți să faci — nu numai audiență —, nu poți să ai aderență la niciun fel de idee sau public.

Dan Diaconescu:

Unde îți dau dreptate: cel mai intim loc din București, într-adevăr, e studioul lor. Acolo nimeni nu trecuse niciodată înaintea mea.

Liviu Alexa:

Eu o apreciez la nivelul studioului meu mic. Am văzut studiouri minunate la viața mea — Antena 3, super; RTV, super; Realitatea, super. Asta era o cocină. O cocină, frate, asta e adevărul. O cocină — mă refer la praf, la tot ce era acolo și o dezolare totală. Adică nu vorbesc prostii, tu mă corectezi dacă greșesc. O dezolare. Zici că intri într-un oraș american părăsit, nu mai e nimeni, că a dat faliment orașul. Cam așa e pe acolo.

Plus că eu un pic m-am și plimbat, ca să văd că acolo ești falimentar și stai pe un alt faliment — cu falimentul Adevărul vechi, al lui Patriciu. Să vezi birourile, când venea Cornățeanu și îl fraierea pe Patriciu că tipărește cărțile din „Biblioteca pentru toți”, costă 3 euro, dar îl costau 0,50, că le tipărea în China, mai prost. Adică toate poveștile le mai ținem minte și noi.

Dan Diaconescu:

Ca să realizeze telespectatorii, ce spui tu e perfect adevărat. Doar ca să-și imagineze oamenii cu ochii minții: o hală mare, să zic, nu știu, o mie de metri pătrați, poate și mai mult, în care în dreapta e studioul acesta, Canal 33, dar în stânga sunt alte studiouri părăsite de către defunctul Dinu Patriciu. Și a mai rămas, nu știu dacă ai văzut, tabloul lui Dinu Patriciu undeva, într-un colț.

Liviu Alexa:

Greșesc eu cu ceva?

Dan Diaconescu:

Nu, nu greșești, tocmai, că nu greșești, da. Și multe alte studiouri părăsite, asta vreau să zic.

Liviu Alexa:

Mai erau pe acolo angajați, zici că stăteau la lumina lămpașului, ca în gara din Deda, mă, Dane.

Numai în gara din Deda e…zii, lacustra aia atmosferă.

Dan Diaconescu:

Da, exact, ai dreptate.

Și mai vreau să adaug un element de culoare și apoi să-l las pe Liviu Alexa să vă povestească ce dorește. Eu, când am venit în această clădire, în luna martie a anului curent, căutând soluția cea mai bună pentru a-mi pune emisiunea pe cablu, i-am descoperit pe acești oameni. De fapt, cred că ei mă sunaseră să mă invite înainte la niște emisiuni. Eu nu venisem, și acum aveam telefonul lor în agendă. Eu am zis: „Aș veni la o emisiune, dar mă interesează altceva.”

Și am mers și am discutat. Și nu mică mi-a fost mirarea ca să ajung în acest sediu, la acel etaj, și nu știam cum să intru înăuntru. Am căutat o clanță, un buton, o ceva, o sonerie. Și nu era nimic din toate astea. Și, sigur, am sunat la telefon pe cel cu care aveam întâlnire și a venit și mi-a deschis.

Apoi, câteva zile mai târziu, când am început colaborarea, mi-am dat seama că nu se poate intra acolo. Adică dacă un invitat venea — sau, nu știu, o mireasă furată, cum aveam la vechiul OTV — voia să vină în direct, aduceau ăia nașii, cei care furau mireasa, nu aveai cum să pătrunzi acolo. Și eu i-am întrebat: „Nu vă supărați, voi de cât timp existați?” Înțeleg că tu le știi povestea mai de demult; eu nu știam nimic despre ei.

Și ei spun: „De șapte ani, de șapte ani.” Și eu zic: „Cum, mă, sunteți siguri că de șapte ani?” „Da”, zice, „avem licență, acum urmează să expire peste doi ani, dar o să o prelungim cutare.” Și zic: „Și de șapte ani, iertați-mă, voi nu aveți o sonerie la intrare?” Și au zis: „N-am avut nevoie.” Și zic: „Cum n-ați avut nevoie?”

Liviu Alexa:

Dacă e concept securistic, băi, Dane, stai să vezi. O redacție de televiziune sau de ziare e o chestie vie, da? Vine lumea, aduce subiecte, tu intri, ies oameni.

Dan Diaconescu:

Da, mai e breaking news, nu știu, mai vine unul rănit la explozia din Rahova, nu știu, un supraviețuitor vrea să intre în direct.

Și n-aveau sonerie, fii atent! Și acum ei probabil m-au văzut că m-am bosumflat așa, ceva… eram și eu totuși vedeta lor incontestabilă, și după trei-patru zile, nu știu cât a durat, patronul lor mi-a trimis pe WhatsApp o poză cu butonul de la sonerie și a zis: „Domnul Dan, uitați, pentru dumneavoastră, în sfârșit, ca să fiți fericit.”

Și zic: „Domnule, vă mulțumesc mult de tot.” Iar acum, la plecare, le-am spus: „Totuși, ar trebui să-mi dați soneria înapoi, butonul de sonerie. Îmi aparțien, voi n-ați avut sonerie și la ce să vă trebuiască, dacă șapte ani…” Nu mi-au dat nici soneria înapoi, nici grafica emisiunilor.

Liviu Alexa:

Să le fie rușine că s-au comportat așa cu tine dar, una peste alta, deși ne ducem așa într-un soi de umor de râs, dar e tare trist să vezi că, în 2025, genul ăsta de cenzură — și așa suntem deja tot mai înconjurați de acte de cenzură pe mai multe paliere —, să vezi că și în felul ăsta niște oameni puternici se pot exprima, în ghilimele, și să închidă o emisiune, să o anuleze, să controleze un post TV de maniera asta abruptă. Asta e, pentru mine, constatarea cea mai stranie sau cea mai tristă.

Dan Diaconescu:

Dar, Liviu, tu te cunoșteai cu ei de mult, adică de șapte ani înainte?

Liviu Alexa:

Nu. Eu spun că o singură dată am vorbit cu băiatul ăsta, cu Alex Răducanu. Îți și spun: cred că undeva în februarie 2024, știu că eram în Tbilisi, când m-a sunat. Eram cu copilul meu, într-o excursie. M-a sunat să mă întrebe dacă vând canalul meu de televiziune, NCN, pentru că el era disperat că nu ajungea pe Digi, cu canalul, că nu era bine reprezentat pe Vodafone, iar eu aveam toate astea bine, după o chinuitoare luptă cu Teszari și cu tot ce însemna acolo.

Și cumva ar fi vrut organic să mă cumpere și să folosească locurile noastre din grilă. Eu i-am zis o cifră. N-a mai sunat. Nu cred că avea banii și, oricum, după aceea a dat de moldoveanca aia simpatică și sexy, care i-a tocat banii. Deci nu mai avea nici monetă, cum se spune, nici pițule să achiziționeze alte lucruri.

Dan Diaconescu:

Bine, și aici e o poveste. Îți dai seama că mulți oameni din oraș m-au sunat — cum e la voi Clujul și Bucureștiul, un oraș mic. Și mie mi-au povestit tot felul de lucruri despre telenovela asta. Nu știu dacă e adevărat, ce e adevărat, dar oricum e o poveste spumoasă.

Liviu Alexa:

Moldoveanca e adevărată, cum să nu? Dar mă feresc să dau alte detalii, că nu prea importă personajul, dar dacă trebuie, le dau.

Dan Diaconescu:

Băi, nu știu, dacă e așa pentru plăcere, cum ar veni…

Liviu Alexa:

Nu, îmi pierd vremea, avem atâtea subiecte de discutat. Domnul Răducanu trebuie să înțeleagă că, în acest moment, s-a reîntors în mlaștina audiențelor, unde cam acolo o să și rămână, și la revedere. Dacă îi mai pișcă niște bani domnul Varan, mai trăiește; dacă nu, la revedere.

Dan Diaconescu:

Da, frate, ai dreptate. În fine, știi cum e: morții cu morții, vii cu vii. O să mai povestesc eu, poate, dacă telespectatorii o să-mi ceară și alte detalii picante, dar asta a fost legat de Liviu Alexa.

Acum să-ți spun, Liviu, ceva. Eu pe 11 octombrie am primit decizia de reziliere a contractului din partea lor, valabilă cu 22 octombrie, că așa aveam un contract, 10 zile de notificare pentru oricare dintre părți. Și nu știu pe ce dată am făcut noi doi emisiunea. Adică mă gândesc — emisiunea noastră o fi cauzat sau o fi fost picătura care a umplut paharul pentru ei? Sau alt motiv? Eu n-am aflat

Liviu Alexa:

Eu cred că paharul s-a umplut în timp cu mulți invitați de-ai tăi. A culminat cu Cosmin Gușă, care, vorba aia, a dus cu tine pe agenda publică tot felul de subiecte pe care alții le-au evitat. Și eu am venit să pun cireașa de pe tort, așa cum îmi e mie destinul tot timpul. În fine, nu mai contează. Ideea e că pe mine m-a deranjat — fără să fiu avocatul lui Radu Budeanu, un om pe care eu îl respect, n-am nici în clin — m-a deranjat alegația asta puturoasă venită din partea lui Răducanu, vezi, Doamne, că trustul — că la asta se referă — n-a mai plătit. Nu este nici trei secunde, adică, cum să zic, nu asta este explicația. Adică pentru un om care tocmai a cumpărat ditamai titlurile cu nu știu câți bani, nu mai contează câți, și care ține PROSport, Gândul, Cancan etc., cu zeci și nu știu câți zeci de ziariști acolo, peste tot, să vii cu dumele astea de 14 lei și 50 de bani din gara Deda îți arată nivelul.

Dar dacă asta l-a pus Varanul să zică, el execută, că nu are ce să facă.

Dan Diaconescu:

Și aici vreau să-ți dau un detaliu care mi se pare poate important, ca să se lămurească lumea — inclusiv tu.

Bine, între cele două entități, Cancan, Gândul etc., și Canal 33, exista o relație un pic pe dos, în sensul că ei, Canal 33, aveau datorii financiare din trecut către Gândul și Cancan. Datorii financiare legate de chiria clădirii. Telespectatorii, ca să înțeleagă: cei de la Canal 33 sunt la un etaj mai sus. Tu, Liviu, știi — clădirea toată cumva este administrată de patronul de la Gândul și Cancan, și automat cei de la Canal 33, să zic așa, ca să scurtez povestea, erau un fel de chiriași.

Liviu Alexa:

Deci cât de jenant și nesimțit este să vii să spui așa ceva — asta vreau să spun.

Dan Diaconescu:

Deci aveau ei niște datorii din trecut, deci ăștia, Canal 33, către ai mei, să zic așa. Acum, de asta spun tot, povestea e ca la Radio Erevan, un pic pe dos, știi?

Pe de altă parte, ei au spus așa: „Domnule, eu le-am zis că vreau să fac emisiunea la ei, să fie producția mea proprie, să fac tot ce doresc eu, lipsă de cenzură și așa mai departe, condițiile lui Dan Diaconescu.” Ei au spus: „Da, putem face asta de luni până vineri, dar sâmbăta și duminica, dacă vreți emisiune…” Zic: „Da, vreau.” „Pentru asta ar trebui să ne dați un supliment, să plătim și noi salariile la angajații noștri.”

Eu am aflat mai târziu că angajații nu-și luaseră banii de un an de zile, de doi ani.

Liviu Alexa:

Ei sunt falimentari mai ceva ca un club de fotbal.

Dan Diaconescu:

Tu înțelegi? Deci aș putea spune, cum să zic, cu sau fără modestie, că venea să joace o mare vedetă la echipa din divizia D și nu numai că nu le-am cerut bani, dar acum, la rugămintea lor sinceră — că, na, eu am înțeles situația, știi? — adică acolo erau niște angajați ai lor, dar care lucrau pentru mine. Până atunci oamenii stăteau acasă, în șomaj.

Și atunci am zis: „Bine, câți bani ar fi necesari pe lună ca să puteți plăti angajații care ar veni și sâmbăta și duminica și care ar sta până la două, trei noaptea să-mi fac eu emisiunea?” Și au zis: „Dom’le, dacă ați da câteva mii de euro, ar fi extraordinar.”

Liviu Alexa:

Mă avertizează fanii mei de pe TikTok că pe canalul tău de TikTok, vocea mea nu se aude.

Dan Diaconescu:

Știi de ce? E o problem tehnică de la noi. Ca să scurtez Liviu poveste. Atunci am convenit, și plăcerea noastră a fost să le plătim noi lor, în condițiile în care ei aveau datorii din spate, dar am zis să nu amestecăm lucrurile, să le plătim noi lor o sumă fixă lunară. Acum am aflat că suma fixă lunară lua alte destinații, apropo de ce ai povestit tu mai devreme. Nu prea ajungea la oameni. Poate că ajungea, poate că nu ajungea.

La un moment dat, după incidentele astea repetate, în care tu ai fost cel mai vizibil — că tu ai postat, știi? Alți invitați ai mei au tăcut sau eu am suportat problemele — a explodat conflictul ăsta, în care noi am spus: „Bă, ce se întâmplă? Nu e în regulă. Noi vă dăm banii, noi vă aducem audiență, noi v-am băgat pe cablu, noi vă facem toată fala asta, cum ar veni, pe gratis, și voi faceți toate aceste probleme?”

Și ei au zis: „Da, dom’le, dar știți că banii ăia pe care ni-i dați nouă lunar nu ne ajung.”

Cum adică? Adică mai vreți și în plus? Le-am mai cedat trei minute de publicitate în fiecare oră de emisie, tot așa, ca să se îndestuleze, știi? Deci a fost pentru mine ceva neverosimil. Eu nici până în ziua de azi n-am aflat cum ei au preferat să renunțe la mine. Au preferat să renunțe la suma aia fixă lunară pe care le-o plăteam — adică le-am plătit opt luni la rând. Bineînțeles că luna asta nu o să le mai plătim.

Deci dacă tu ai vreo explicație — și canalul să se ducă de râpă, sau mă rog, poate să iasă și de pe cablu, nu? — în condițiile în care n-au audiență. Deci noi n-am primit o explicație oficială pentru ce ei au reziliat.

Liviu Alexa:

Au preferat să renunțe la dispersie sau cross-ul editorial cu un trust care are pe masă cele mai importante publicații online din România.

Dan Diaconescu:

Da, îți dai seama. Deci, pe scurt, ei renunță la o vedetă care nu-i costa nimic, deci vine marea vedetă să joace în echipa lor, le aduce bani de acasă — deci le-am dat în fiecare lună minim 5.000 de euro plus trei minute de publicitate în fiecare oră. Nu știu câți bani și-au luat ei pe minutele astea, presupun și alți bani. Le-am pus sonerie la intrare, și mulțumirea a fost după emisiunea cu Liviu Alexa: „Băi, frate, lasă-ne în pace, du-te la altă echipă!” Dacă ai pomenit așa ceva…

Liviu Alexa:

Asta e, să le fie de bine, după faptă și faliment.

Dan Diaconescu:

Deci asta e miza mare, vedeți, în România, ca să înțeleagă telespectatorii, cu presa asta nu-i de joacă. Adevărul deranjează atât de tare, încât poți renunța și la niște bani frumoși pe lună, poți renunța la audiență, poți renunța la vedete.

Liviu Alexa:

Nu știu cine îi mai privește, pentru că efectiv postul ăla e de neurmărit. Mai bine mă uit la DUCK TV, la emisiunea Cu rățuște, dedicată copiilor de doi ani, măcar mă mai liniștesc.

Dan Diaconescu:

Bun, hai să trecem acum și la celelalte subiecte ale zilei, că poate le-am acordat și prea multă atenție în felul ăsta. Și așa, poate, mă rog, le-am făcut iarăși un serviciu în seara asta, nu? Făcându-le reclamă.

Să vorbim în ordine cronologică — cu ce dorești tu? Primăria Capitalei sau Catedrala? Scandalul de la Catedrala? Care vrei tu să începem, că ești ziaristul mai bun dintre noi doi. Tu hotărăști ce subiect să facem.

Liviu Alexa:

Catedrala, dacă vrei.

Dan Diaconescu:

Catedrala, da? Deci Catedrala — inaugurare. Nu știu dacă ai fost invitat, dar corul de copii vine și cântă din Radu Gyr și începe nebunia de pe lume.

Liviu Alexa:

Iartă-mă, nu înțeleg. N-am înțeles.

Dan Diaconescu:

Da, ziceam, scandalul Catedralei.

Liviu Alexa:

Deci noi discutăm despre un rahat de scandal — apartenența unui poem sau nu, care, nu știu ce, am înțeles. Păi a ieșit Patriarhia, au ieșit istorici care au spus că poemul nu-i aparține lui Radu Gyr, ci că a fost… nu? E așa am înțeles de la oameni.

Dan Diaconescu:

Da, au scris niște măicuțe versurile, da.

Liviu Alexa:

Apoi am văzut o abordare pe site-ul Radio Europa Liberă, singurul site care… adică băieții ăștia nu mai au radio, dar ei au un site care se numește Radio Europa Liberă în România. Mor de râs, da? Unde tot felul de paparici din ăștia progresiști, care nu și-au făcut rostul prin nicio redacție — am avut și eu angajați vreo doi din ei —, dar efectiv, deci niște menestreli, poeți, care cred că jurnalismul se face o dată pe săptămână și, dacă se poate, zece minute, își dau cu părerea.

Și am văzut o analiză acum că… bine, am înțeles că nu este al lui Radu Gyr, dar de ce Biserica Ortodoxă nu se desparte de trecutul legionar?

Bă, idioților! Idioților care sunteți! Nu are de ce să se despartă. Adeseori, în istoria Bisericii, cross-urile cu politicul au existat și vor mai exista, pentru că Biserica este o forță, și nu contează că, punctual, contextual, Biserica a avut de-a face la un moment dat cu un regim care, politic, la un moment dat, deținea inclusiv Guvernul. Contează că, în aceste momente, nu aveți un subiect. Subiectul adevărat este că, cea mai frumoasă catedrală ortodoxă, zic eu în acest moment, și cea mai mare — ultima mare catedrală pe care am văzut-o, dar nu e ortodoxă, e aia din Liverpool — dar mare ortodoxă este cea din Belgrad, Sfântul Sava. Dar asta este o minunăție!

Și atunci noi trebuie să discutăm nu despre câte sute de milioane a costat, trebuie să discutăm că, într-o țară ortodoxă — ortodoxă! —, 90% din români se declară ortodocși. Nu se declară nici iehoviști, nici papistași, nici reformați, nici uniți, ci ortodocși. Pentru prima oară, în sfârșit, după 37 de ani de la Revoluție, se construiește ceva măreț. Și cu asta rămânem.

Vai de mine! Că de ce nu sunt icoanele în stil contemporan desenate? Că de ce s-a folosit, zic, nu știu ce aur… Băi, pe cuvântul meu, ce țară avem! Incredibil!

Măi, este o minune! Noi tot ce trebuie să discutăm în aceste momente este de ce Patriarhul României a ținut să-și facă moftul ăla cu 3.500 de politicieni și vedete progresiste printre ele, și mii de roman, adevărați credincioși, au fost lăsați afară să se uite după gărdulețe, ca animalele. Am și dat, am scris un text, că Dumnezeu nu a fost invitat la inaugurarea Catedralei, la sfințire. Pentru că Dumnezeu nu a fost în Catedrală în acea zi — a fost în inimile oamenilor, afară.

Asta m-a deranjat pe mine cel mai mult. Dar trecem și peste asta. Patriarhul este și el un om supus masoneriei, serviciilor, cui o fi supus. Dumnezeu doar unul și a fost și este în inima oamenilor. Eu sunt creștin, eu sunt ortodox. Nu mă bat în piept cu chestia asta. Copilul meu este crescut în credință ortodoxă. Nu mă interesează părerea absolut nimănui dacă e bine sau rău ce fac, că îi spun despre Dumnezeu, că bunicile lui îl învață să spună seara rugăciuni. Nu mă interesează. Asta este credința mea.

Și atunci, ăsta este subiectul. Subiectul este mișto, pozitiv. Avem cea mai mare Catedrală și nu contează că e mare, contează că este super frumoasă și că, în sfârșit, avem o declarație de intenție serioasă a ortodoxiei pe aceste meleaguri. Asta mă interesează pe mine, domnul Diaconescu.

Și apropo de Gyr, eu citesc poeziile — îmi cer scuze la domnii progresiști, eu citesc poeziile lui Vadim, ale lui Păunescu, ale lui Labiș. Citesc poeziile lui Goga, deși, ca persoană istorică a fost un nenorocit, un nesimțit. Asta e. Dar eu fac diferența între un poet extraordinar și un om politic sau un om de cultură, cu toate plusurile și minusurile sale.

Să-mi spună cineva mie acum că Păunescu este un jegos numai pentru că, nu știu ce, a făcut, în ce parte a regimului. Nu mă interesează, prieteni. Mă interesează că, atunci când citesc un poem de iubire de la Păunescu, îmi dau lacrimile. Asta mă interesează pe mine.

Dan Diaconescu:

Adevărat, da. Dar până la urmă crezi că se va termina așa sau vor fi pedepsiți?

Nu știu, până la urmă iar va fi dată o lege…

Liviu Alexa:

Cine să fie pedepsiți? Un cor de copii?

Dan Diaconescu:

Păi nu știu, da, e o nebunie totală ce se întâmplă în România.

Liviu Alexa:

În ce sens să fie pedepsiți? De cine? De Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării nu știu cui, care este un organism… Nu pot să vorbesc mai porcos, că mă înfrânez.

Care este un organism de frecat mentă, ca și ANI, un organism care, practic, nu mai există, dar este în aceeași logică precum Colegiul Medicilor sau CSM-ul. Nu face rău, nu face bine la nimeni. Dacă trebuie să facă un rău, îți dă o amendă. Cam atâta. Contează Consiliul Național pentru Discriminare, sau cum i-o mai fi zicând.

Așa, ăsta este subiectul? Ăsta este subiectul? Hai să discutăm subiecte despre Biserica Ortodoxă Română, dacă vrei. Hai să discutăm despre de ce Biserica Ortodoxă nu se apără mai bine și pe canalele noi de mediatizare, pe TikTok, pe ce vrei tu. De ce nu face Patriarhul mai multe ieșiri publice, mai multe declarații, de ce Patriarhul nu-și asumă un rol, poate inclusiv în viața publică, vis-a-vis de aceste scandaluri imense. Nu poate? A, am înțeles. Dar astea pot fi subiecte de dezbatere.

Dan Diaconescu:

Într-adevăr, da.

Liviu Alexa:

Nu știu cui i s-a părut că e poezia nu știu cui… că poate n-avem voie să citim din Biblia din 1953 că a fost tipărită sub Gheorghiu-Dej! Bă, băieți, liniștiți-vă!

Dan Diaconscu:

Deci, ți se pare și ție totuși o nebunie ce se întâmplă în România, când țara arde și ei discută despre aceste versuri?

Liviu Alexa:

Iertați-mă că vă deranjez, dar pe mine nu mă interesează poezia lui Radu Gyr decât ca cititor. Și aia cântată, am înțeles că n-a fost pe versurile lui Gyr.

Dar mă interesează, de exemplu, că la zece ani de la Colectiv… nu ne mai interesează nimic. Mă mai interesează că în ăștia zece ani nu s-a făcut niciun spital de mari arși, că Ponta e bine, că Piedone e bine, că aparținătorii victimelor au câștigat un proces de etapă și niște bănuți pentru pierderile suferite, iar acum sunt puși să le dea înapoi. Mă interesează că au mai murit oameni arși, în condiții improprii, la maternități, la Balș și la unde vreți, în ăștia zece ani.

Mă interesează acest popor ignorant și mișerupist, care ajunge să considere 16, 17, 19, 21, 22 decembrie ca niște comemorări plictisitoare. Dă-ți-vă, dracului, și voi, da? Asta e, au murit — noi să fim sănătoși. Știți că glumesc, nu? Hai să vedem dacă mai e Asia Express, să mai vedem ce s-a mai întâmplat cu rapandulele A, B sau X.

Nu ne interesează, pentru că prima vină este a noastră. Noi suntem bolnavi de mișerupism, de ignoranță. Până în măduva oaselor avem acest cancer al privitului în altă parte.

Zece ani de Colectiv — am fost astăzi prin Cluj, în Piața Unirii, lipite 25–30 de foi A4, alb-negru. Am citit încă o dată povestea, dar mai multe? N-am văzut pe nimeni pe acolo decât trei crizanteme și nimănui nu-i pasă. Ar trebui să introducem clar chestia asta în Constituție: cetățeanul român deja o face, este obligat să nu mai aibă niciun fel de sentiment de patriotism pentru această țară. Este obligat și este foarte bine să fie mișerupist, ignorant, nesimțit cu trecutul, să uite chiar mai repede tot ce i se întâmplă rău și să accepte rele și mai mari. Articolul din Constituție l-aș pune!

Dan Diaconescu:

Dar ești supărat, așa văd, pe o parte dintre români.

Liviu Alexa:

Nu-s supăra. Eu vorbesc mai pasionat. Am momente când sunt mai supărat — și asta se simte mai mult în scris. Înțelegi? Eu nu sunt și nici nu vreau să fiu un agent constatator. „Bă, dar ce bine le zice Alexa, chiar că le zice pe tonul mai înalt.” Bă, m-am plictisit și de genul ăsta de admirație, înțelegi?

Am făcut acum pe Strict Secret un text care a avut iarăși vâlvă, pentru că am identificat o nouă doctrină politică. Este unică în nume. În România asistăm de câțiva ani, dar acum este instalată — nu mai este democrație. Nu se găseau analiștii politici, Kissinger, cred că mi-ar fi dat Premiul Nobel, m-ar fi propus: „Uite, bă, Alexa, ce deștept e!” În România asistăm la o scatocrație, nu la democrație — la o scatocrație. Și o să vorbesc frumos, să nu ne certe CNA-ul.

Nu vorbesc…

Dan Diaconescu:

Poți să vorbești urât aici, Liviu, nu mai suntem pe cablu.

Liviu Alexa:

Unde tot rahatul este în funcții publice, unde ne place rahatul, ne îmbăiem în rahat, valorizăm rahații, putoarea este parfumul național, și atunci suntem niște scatocrați — aplaudăm rahații. Nu se întâmplă nimic. Valorile noastre, pentru copii, sunt rahatul, putoarea, latrina. Orice instituție este o latrină. Și atunci este scatocrație.

Putem să spunem că Liviu Alexa poate fi propus la Nobelul pentru doctrină politică.

Dar nu e cazul. Din păcate, tot cu autoironie o spun și asta.

Dan Diaconescu:

Ba să știi că o să te propun eu la premiul ăsta Nobel. Tu chiar meriți.

Liviu Alexa:

Lasă-l pe Cărtărescu să-l câștige.

Dan Diaconescu:

Asta am vrut să spun. A ratat bietul Cărtărescu iar acum câteva săptămâni.

Liviu Alexa:

Să câștige Cărtărescu, deși dumnealui nu înțelege că da, este un scriitor talentat, dar la un moment dat trebuie să înceteze cu obsesia asta, pentru că și Nobelul a devenit un fel de Eurovision impus politic. Și tu, adică el, Cărtărescu, la vârsta și la realizările sale, să mai aibă asemenea obsesii mundane? Când tu ai luat premiul X, premiul Y, când ești tipărit în Spania, când iei premiu în Marea Britanie, când iei… acum i-a scos Orbitor, volumul 1, în Londra. Adică o reputație incredibilă de scriitor, și tu tot cu obsesiile astea și cu dezamăgiri de cățeluș… Fii, nenea Cărtărescu, asumat! Și când mai ești asta, uite că deja nu ne mai lasă TikTok să mai punem.

Dan Diaconescu:

Ce, te-a tăiat? Asta e situația. Lasă că o să apară aplicația www.otv.today și acolo o să-ți poți face mendrele liniștit, nu te mai taie nimeni.

Liviu Alexa:

Adică tu, după ce că tu și Dani Mocanu…Fratele Dani Mocanu faceți PR politic pentru un președinte sau candidat, și după aia fii și tu ca nu știu…

Evident, dacă vrei să te compari cu García Márquez, care a avut opțiuni de stânga, sau cu Țuțea, dar nu te compari. Ești un scriitor foarte bun, un poet minunat, dar Țuțea a fost creier din vârful părului până la picioare. Și el a fost și extremist legionar, și socialist fanatic, și după aia și-a dat seama că a făcut pârnaia pentru un popor de idioți. Senzațional. Senzațională descrierea.

Dan Diaconescu:

Și din ce în ce mai preluată — e viral acum această declarație a lui Țuțea că a făcut 13 ani de temniță pentru un popor de idioți. Și mai e aia a lui Brâncuși, care zice, când se întoarce în România: „V-am lăsat săraci și proști și vă găsesc și mai săraci și mai proști.” Uite ce înseamnă un scriitor adevărat, un om de cultură adevărat. De-aia face Liviu Alexa atâta audiență și de-aia e interzis peste tot.

Liviu Alexa:

Citesc biografia lui Brâncuși. Am fost la Târgul de carte de la Cluj și eu sunt mare căutător de biografii, mare amator, am găsit o carte despre Brâncuși, la Alexandru Buican. Erau două: și Bacovia. Alexandru Buican ăsta — să nu creadă lumea că mă cred Vadim, pentru că nu mă apropii nici de degetul mic, nici măcar propriu, de cultura sa universală. Doar spun, ca tânăr la 46 de ani, că eu sunt pasionat de biografiile românilor exponențiali, pentru că ne arată niște lucruri mai speciale și filtrate mai puțin decât făcea cenzura comunistă.

Buican ăsta este un român stabilit în Seattle, care este senzațional ca scriitură. Și acum îl descopăr, fii atent: are 600 de pagini, sunt deja la jumătate — nu poți s-o lași din mână. Eu sunt fascinat de Brâncuși, obsedat, pentru că îmi place arta contemporană enorm. Îl duc pe copilul meu la toate muzeele de artă modernă și contemporană, sunt fan de suprarealism.

Dar acum, am mai citit Brâncuși, știu multe aspecte. Acum îl văd din scrisori, din întâmplări. Și mă gândeam, vin după biografia scrisă de același Buican a lui Bacovia — am citit-o la foc automat și pe aia. Și vorbeam cu nevastă-mea aseară…Să zici când să închid chestiile astea, că astea cu cultura nu prea intră.

Dan Diaconescu:

Nu, nu, te rog, povestește-ne. Cu cât am invitați mai inteligenți, cu atât se uită mai multă lume. Am observat asta.

Liviu Alexa:

Noi nu mai producem nimic, niciun geniu. Nu mai avem cum să producem. Ăștia toți, cei care au fost și de care țara asta și-a bătut joc… Poporul ăsta a acceptat această bătaie de joc. Poporul, bă! Tu, poporul, ai acceptat! Și avem, băi, avem pe Ionesco, pe Eliade, pe Cioran, pe Brâncuși, pe Enescu, pe Celibidache — băi, mâncați-aș, numai giuvaere planetare în fața cărora, scuză-mă, lumea se închină și astăzi ceremonios, cu respect, cu admirație, da?

Celibidache — a apărut acum Cravata galbenă, filmul despre dumnealui. Să mergeți să-l vedeți, jucat incredibil. Celibidache — alt monstru, un geniu, geniu!

Băi, Brâncuși… Un țăran plecat din Hobița, care a ajuns mergând pe jos până la Paris, aproape, picând undeva într-o pădure din Germania, că nu mai avea de mâncare și l-au găsit niște călugărițe și l-au dus să-l repare, să-l „serviseze”. Să ajungă, fără studii, fără cultură neapărat — din simplu, geniu!

Să schimbe, să tragă preșul artei obosite, artei sculpturale, să reinventeze tot ce înseamnă dinamică în sculptură și să ajungă, practic, prin acest exil, una dintre cele mai mari vedete ale anilor ’20–’30 din Paris. Când venea lumea la Paris, îi căuta pe marii Maurice Chevalier, pe dansatoarele, mergeau la La Pensée Agile — cabaretul mai celebru decât Moulin Rouge — și apoi, că erau americani, îl căutau pe Rodin, pentru că, evident, era un sculptor al Franței celebru. Pe Apollinaire și pe alții. Mergeau la Brâncuși.

Mergeau în atelierul său, care era legendar, și îl găseau pe omul ăla, același, sculptând în continuu, „făcând un pui în ler”, cum se zice în Ardeal, acolo unde forja materialele, și cântând la vioară. Omul ăla are astăzi opere care, în primul rând — că nici nu se mai prea scot la licitație —, dar când se scot, toate trec de 40–50 de milioane de euro.

Și noi? Noi suntem niște agarici, bă! Cu Dani Mocanu, cu Noră pentru mama, cu… asta este, dă-ti dracu pe ăștia, cu cultura lor și cu arta, n-am mai scos nimic, n-am mai produs nimic. Ne mai uităm cu nostalgie la Revelioane: „A mai fost ăla… cine, Dem Rădulescu?” Asta este. Mihăilescu Brăila a murit — un actor de geniu, a murit în sărăcie. Dă-i dracu, asta nu ne mai trebuie.

Avem noi… păi ăștia, cum îi cheamă? Zi, ăla care are mușchi și merge și deschide și e noul idol al copiilor…

Dan Diaconescu:

Cine? Dorian Popa, sau cine?

Liviu Alexa:

Da, da ăla

Dan Diaconescu:

Da, frate, te pricep, ce să mai

Liviu Alexa:

Gata, că m-am înfierbântat. Pot să povestesc șase ore despre Bacovia și știi ce mai… Hai, că e ultima, jur.

Dan Diaconescu:

Nu, te rog să continui. Poate mulți nu știu erudiția asta a ta.

Eu am citit multe. Tu scrii și despre bucătărie, și despre pictură, și despre băuturi, și despre toate lucrurile de pe lumea asta. Scrii într-un mare fel, și lumea poate mă știe doar pentru investigațiile tale. Pentru lupta ta cu corupția. Dar pe latura asta cred că te știu mai puțin. Așa că te rog, continuă.

Liviu Alexa:

Ziceam că pe mine ce m-a frapat, terminând biografiile lui Bacovia și Brâncuși, este demnitatea incredibilă a acestor artiști. Bă, demnitate! Bacovia a murit în sărăcie și a trăit toată viața în sărăcie. Bolnav, rău de tot. Băi, nu și-a frânt coloana, n-a lins niciun fund.

Iar noi am avut, în istoria inclusiv interbelică, după al Doilea Război Mondial, cu instalarea comunismului, o pleiadă de scriitori și poeți pe care azi îi avem în manuale, în continuare, și care au pupat cururi bolșevice. Care au fost dictatori în instituțiile scriitoricești, care au fost sinecuriști și scriitori de ode. Total diferiți de Păunescu, vreau să fac precizarea. De la Sadoveanu până la cine vreți voi — oameni care și-au bătut joc de adevăratele genii ale țării.

Iar Brâncuși, Caragiale, apropo, au murit neîmpăcați. Neîmpăcați cu acest popor care… Bun, o să zici: „Bă, poporul chiar trebuia să știe de artă contemporană, suprarealistă, de dadaism, de Tristan Tzara, de Gelu Naum?” Nu, păi da, normal, dacă ții poporul în umbră, în întuneric, și-i dai mămăligă, îl înfometezi, îl bați, îl opresezi, ce să știe de artă, de cultură, de ce? Dă-i, dracului, dreacu pe ăștia. Prea îngâmfați dacă citesc sau dacă ascultă muzică. Enescu. Aoleo, acum pentru asta chiar mă enervez. Hai să trecem la primărie.

Dan Diaconescu:

Da. Uite, chiar acum, știi, mi-a trimis CoZmin Gușă un articol de-al tău pe această temă. Pentru telespectatorii care poate nu l-au citit, să zic măcar titlul: „Cum ar arăta Bucureștiul dacă ar câștiga Alexandrescu?” — și aici am scris, mă rog, „văduva neagră a României.”

Liviu Alexa:

Eu am propus astăzi un scenariu. Am tot văzut, mă întreabă evident și pe mine să bage bățul-n gard tot felul de confrați: „Dar tu de ce nu scrii nimic despre Alexandrescu?” Bă, în primul rând, că nu mă interesează foarte tare candidatura ei. O remarc, o analizez, dar nu consider că ar trebui să am vreo poziție A sau B vis-a-vis de asta. Ea, din păcate pentru ce face, a reușit să-și facă, în breasla noastră, o grămadă de inamici — unii chiar dușmani.

Și astăzi am publicat câteva opinii ale jurnaliștilor de diverse facturi, credințe sau abordări. N-am fost subiectiv, am fost obiectiv. Am prezentat, uite: părerea lui Victor Ciutacu, părerea lui Cozmin Gușă — fiecare cu analiza lui. Cosmin Gușă a făcut o analiză chiar foarte obiectivă a acestei candidaturi. Părerea unei doamne care nu o suportă pe Anca, din presă sau fostă din presă — în fine, nu contează.

Și după ce am pus toate aceste păreri, am zis: „Bă, eu îmi propun să fiu Liviu Alexa.” Întotdeauna când nu te aștepți, îți pun pe masă — știi, e chestia aia din PR american — put the dead cat on the table (pune pisica moartă pe masă). În momentul ăla nu mai discutăm despre cât de frumos e cerul, ci ce caută pisica.

Hai să vă propun un scenariu: că toți ziceți „n-o să câștige, o să câștige, n-o să câștige…” — bă, eu vreau să analizez un scenariu: dar dacă câștigă?

Dan Diaconescu:

Da, e posibil. Orice concurent are șansa să câștige.

Liviu Alexa:

Am spus că este un scenariu. Vreau să-l luați exact sub aceste auspicii. Mi-am adus ca mici argumente două chestiuni pe masă. Am pus faptul că votul este disipat — sau trei — disipat tare, și că ea, în sondaje, are 15–14%. Unii zic că sondajele sunt false, că sunt măsluite, și eu cred că casele de sondare din România sunt varză și manipulatoare. Dar nu cred că Anca chiar n-are nimic sub fund — mă refer la procente, de data asta —, pentru că are totuși o notorietate solidă pe un post de televiziune în care s-a remarcat printr-o grămadă de dezvăluiri.

Adică nu pleacă chiar de la zero. Nu uitați că pe notorietatea Realității TV și Realitatea Plus și-au construit cariere politice — Rareș Bogdan și mulți alții. Eu chiar cred că are un 12–15%, poate 16%, și prin acest endorsement, acest sprijin al candidaturii ei independente — dar sprijin venit de la AUR, chiar și cu puțin, pentru că AUR nu are o organizație tare, deloc tare în București — dar chiar și cu un pic de structură politică și electorală acolo, eu zic că se bate.

N-am admirație sau dezaprobare față de candidatură. Luați acest scenariu pe frecvența obiectivității mele, cât pot eu să am, și cred că pot. Am analizat mai degrabă un scenariu: ce s-ar întâmpla cu Anca dacă ar ieși primar, ce s-ar întâmpla de a doua zi. Am făcut un exercițiu de imaginație — dar nu e chiar așa mare imaginație, dacă îmi veți analiza textul.

Și am spus că, în mod evident, euforia câștigului ar fi anihilată a doua zi, în trei secunde, de o realitate crudă: Anca nu ar avea cum să aibă o majoritate în Consiliul General. În momentul ăla, ca și aricii, toți s-ar pune împotriva ei — minus AUR, care, din păcate sau din fericire, nu are o prea mare reprezentare în Consiliul General.

În fața acestei realități dure, Anca ar trebui fie să negocieze — dar poate nimeni n-ar vrea să negocieze cu ea —, fie să reacționeze.

Imediat o să revin la chestia cu reacționatul. De ce spun asta? Pentru că fără o majoritate, tu, ca primar, în afară de niște lucruri acoperitoare pentru funcție, mai poți semna A, B, C chestii, dar nu poți să treci legi locale majore, nu poți să dispui investiții majore, nu poți să faci o grămadă de lucruri importante pentru a schimba în mod real viața bucureștenilor.

Și atunci am înaintat pe masă un scenariu în care am spus că Anca va face ceva ciudat și unic în istoria politică a României: din această postură, va fi ceea ce e ea — va fi ziarist de investigații fără scrupule. Dacă consideră Anca Alexandrescu că o jignesc, să-i fie de bine — asta spun acum — și va avea și suportul Realitatea Plus pentru asta.

Pentru a începe ceva ce noi n-am mai văzut: un fel de „Dan Diaconescu 4.0”, dar diferența e că Dan este jurnalist, iar ea nu va mai fi. Va începe să dea în vileag tot ce găsește în interiorul Primăriei: despre consilieri, despre firme, despre licitații.

Asta este scenariul meu, bineînțeles, pot fi contrazis, și să facă un fel de reality-show din întreg Bucureștiul. Zi de zi să-i toace pe ăștia, pe TikTok, pe ce vrei tu, să mute studioul de televiziune de la Culisele Statului Paralel la ea în biroul de primar, dacă ar ieși, și să pună presiune pe ăștia.

Am imaginat și un plan doi: după un an de zile în care i-ar toca pe ăștia, cred că, încetul cu încetul, pentru că în mod evident s-ar putea lega, ea are simțul subiectelor — adică înțelegi ce postură propun —, ar putea ajunge la un soi de semi-șantaj politic cu marile partide. Pentru că și alea ar fi tocate. Și ar putea, încetul cu încetul, dar nu de tot, să mai dezțelenească niște proiecte.

Din punctul meu de vedere, Anca Alexandrescu nu va schimba în mod esențial necesitățile imperioase administrative ale Bucureștiului. Nu ar avea nici capacitatea politică, nici — tehnocratic vorbind — voturile să și le asume tot timpul. Deci ar fi incapacitată să-și pună în aplicare orice viziune ar avea. Poate ar avea una bună, nu știu, poate mai multe bune. Dar nu ar putea, pentru că partidele nu ar veni decât la compromis în negocierile cu ea.

Însă ce ar putea schimba Anca prin chestia asta? Poate — e o propunere, bineînțeles — ar fi un soi de schimbare a opticii electoratului bucureștean, în primul rând, și poate și național. Ar aduce un soi de americanizare a discursului sau a show-ului politic, pentru că în America show-ul politic înseamnă show, cu accentele de entertainment cuvenite și cu război, război continuu.

Cine cunoaște America și se uită nu numai la alegerile prezidențiale sau pentru Congres, vede bătăliile. Avem astăzi o bătaie genială pentru primăria New York-ului — să vedem cine câștigă — știe că aceste bătălii intermediare sunt absolut îngrozitoare, cu dezvăluiri: de când ai mâncat la grădiniță până la peștele pe care l-ai omorât, ce secretară ai iubit, ce amant ai avut, ce ți-a făcut copilul tău ieri noapte. Deci bătăliile pentru primari în orașe din state mari se duc la rupere. Și asta ar fi o continuă bătaie.

Acum rămâne la latitudinea bucureștenilor — pe care nu-i bănuiesc de foarte multă inteligență politică, de vreme ce l-au ales pe domnul Nicușor Dan de două ori și după aia și la președinția României. Dar nici pe cei din Cluj, cu Boc, nu imi e rușine. Rămâne la latitudinea lor dacă vor… sau ce vor să aleagă. Pe Anca, care poate nu va schimba nimic, dar cine știe — va expune corupția care există în Primăria Capitalei. Pe Drulă, care este un neica nimeni, mă refer ca și realizări — el o să zică: „Da, bă, am fost numai câteva luni ministru”, dar el n-a făcut nimic în viața lui. Nimic, nimic, nimic.

Pe unul ca Băluță, care are ce pune pe masă, Ciucu are ce pune pe masă, dar care fac parte din niște structuri politice învechite. Și poate că n-o să le placă bucureștenilor să voteze partide vechi. Nu știm. Ăsta e scenariul pe care eu îl propun — un scenariu de lucru. Dacă n-o să-i convine Ancăi, să-i fie de bine. Dacă nu le convine prietenilor mei, să le fie de bine. Eu l-am propus. Hai să-l rumegăm, să-l mestecăm.

Dan Diaconescu:

Dar altfel, de acolo, de unde ești tu, din Cluj, din turnul tău de fildeș, cine crezi că o să câștige Primăria Capitalei? Drulă, cum zice toată lumea, sau Băluță, ori Ciucu?

Liviu Alexa:

Ziaristul de investigație din mine zice că o să câștige cine vrea domnul Pahonțu.

Dan Diaconescu:

Da, bine, tu ești și autorul acestui serial despre domnul Pahonțu. Poate spui câteva cuvinte ca să înțeleagă și poporul despre ce e vorba.

Liviu Alexa:

Nu, nu… Eu vorbesc admirativ. Este admirabil că un om a trecut prin atâția președinți, este pensionat și, în continuare, oferă consultanță noului președinte. Face și desface mai mult ca SRI și SIE în politică. Adică e admirabil că avem un aproape octogenar la Banca Națională Română și nu mai pleacă de acolo nici împăiat. Este senzațional că Raed Arafat, după 243 de ani, pică spitale, mor copii amărâți și e tot acolo.

Adică eu îi privesc cu admirație.

Mi se pare senzațional să ai atâta sprijin din partea structurilor statului paralel să poți să faci să rămâi atâta de peren.

Înțelegi?

Eu mi-aș dori să iasă Băluță. Mie mi se pare Băluță…mă refer la ce poate să facă, băi, atenție, aici nu mai alegem neapărat unul politic, un primar.Mi se pare că Băluță are șansa lui, având în vedere că la capacitatat și pe Piedonă să-i oferă sprijinul, are șansa lui.

Dar vezi tu, bucureștenii ca și clujenii sunt cam antipesediști. Cu antipesedismul în gură, Bucureștiul arată ca fundul. Bucureștiul este într-o stare proastă. Dar dacă la bucureșteni le place să fie ocoși, cum zicem noi în Ardeal, adică mândri, să stea cu antipesedismul în gură și să zică „bă, nu ne place că Băluță e pesedist, deși a făcut lucruri senzaționale în sectorul lui, mai bine îl punem pe Drulă. Mai bine punem pe Nicușor Dan, chiar dacă ne-a promis că ne pune apă caldă și nu știu ce, și astăzi stăm în același rahat de frig, în mii de apartamente. Bă, dar e de dreapta, e omul cu transparența, e omul care nu minte, omul care ne-a promis că nu mărește TVA-ul. Ce dracu! Păi nu?”

Dan Diaconescu:

Apropo de Băluță, toată lumea îl considera favorit, nu doar tu, dar asta până la depunerea candidaturii Ancăi.

Cosmin Gușă a scris ieri în editorial și a spus că Anca o să ia atâtea procente lui Băluță cât trebuie ca să câștige Drulă. Fiindcă Anca are și un electorat, nu, fost pesedist?

Liviu Alexa:

Cred în scenariul lui Cozmin, cred că se poate întâmpla, Cozmin nu vorbește pe lângă decât foarte, foarte rar să nu știe lucruri, și eu aud de la Cluj că Anca are nu știu ce înregistrări cu Băluță, că o să iasă pe neve nu știu ce cu Băluță, că nu știu cine, că are, că îl fac varză, că ce să zic, am mai auzit din astea, nu știu. Oricum, nici dracu nu crede că o să fie — eu personal sper să nu ne certe CNA, atunci o să-mi refac fraza — am mari dubii că va fi un proces electoral corect, după toate scandalurile care au fost la sectorul 1 cu Clotilde și multe alte fapte de arme care au rămas și astăzi cu semnul întrebării.

Oamenii, dacă ar vrea, ar putea să meargă, să aleagă, adică asta oricum pot face, să aleagă pe cineva, măcar să le facă ceva în Bucureștiul ăla.

Suntem în secolul AI-ului și mii de apartamente din acest oraș emblematic pentru Europa de Est, dar nu au căldură. Bravo! Dacă vă place…

Dan Diaconescu:

Într-adevăr. Dar pe de altă parte, tu când spui că tot ceea ce se întâmplă în scena asta politică bucureșteană e o mizerie, la ce te gândești? Că ar trebui cine să vină? Călin Georgescu să o salveze? Sau… mai dai vreo șansă?

Liviu Alexa:

Călin Georgescu candidează acum?

Dan Diaconescu:

Nu, nu candidează, dar are și el un rol important acum, faptul că nu o sprijină pe față.

Liviu Alexa:

Nu are niciun rol. Dacă ar fi vrut să aibă vreun rol, spunea: „O ajut pe Anca Alexandrescu.”

Sau spunea: „Eu, Călin Georgescu, îl ajut pe Băluță.”

Domnul Diaconescu, nu pot să zic expresia reală, cum se spune mai pe stradă, dar să știți că pe…Trebuie să pui mâna pe pizza și se ține cu mânuța. Și mai știți dumneavoastră ce.

Nu poți să vii să faci pe voievodul intangibil, pe cal alb, și să zici, nu mă compromit.

Unii văd în chestia asta o constanță a principiilor. A la guerrre, comme a la guerre.

Dacă era șmecher tare, o susținea pe Anca Alexandrescu până la capăt.

Acum să zici când trebuie să închidem sau dacă am spus vreo prostie.

Nu știu, să aleagă poporul suveran bucureștean ce-și dorește. Doar că îi avertizez că de două ori cu Nicușor Dan au cam umflat-o. Bine, odată.

Și uite ce bine se comportă Nicușor Dan cu electoratul nicușorist de la Cotroceni. Practic face tot ce i se punea în cârcă la un moment dat lui George Simion, că ar putea face. Totul face la dungă. Îmi place țara asta. Îmi place tare. Suntem speciali. Chiar suntem.

Ați văzut, în trustul vostru, apariția lui Cristache și a Sorinei Matei, despre care zic că au avut darul de a revigora senzațional structura editorială Gândul, a adus și alte denominări editoriale.

Și în sfârșit, Sorina, care este… eu sunt pasionat tare, dar ea este obsedată de politica externă și bravo ei, așa trebuie să fie. Ne-a arătat astăzi că, bă, până și bulgarii au ajuns să râdă de noi, mă, și ungurii, în ziarele lor naționale.

Bulgarii scriu în presă: „Să n-ajungem ca românii.” Să n-ajungem ca românii, deci suntem cuca măcăi, vai de capul nostru. Noi, ăia șmecherii, eșcurcăreții, deștepții pământului. Noi și bulgarii acum trec la euro.

Am dat și eu una din astea pe TikTok și, evident, toți analfabeții economici s-au grăbit să-mi zică: „Bine, mă, ca să avem probleme după aia cu euro, să fim sclavii Ursulei von der Leyen.”

Păi bă, dacă atât ați înțeles din chestia asta, sunteți varză. Nu mai suntem în grupa rușinii cum eram pe vremuri, când ajungeam la Cupa Davis. Nu intram la elite, intram la grupa de paparici.

Și acolo erau totdeauna țările puternic dezvoltate din UE, semidezvoltate și România și Bulgaria.

Băi, bulgarii nu mai vor să fie cu noi!

Ce, a venit Pahonțu în studio, zi?

Dan Diaconescu:

Nu, nu, nu, nu.

Îți povestesc.

Nu, mă, nu, dimpotrivă

Vreau să citesc un drept la replică. Vezi că se uită toată lumea la noi?

Dreptul la replică este semnat Alexandru Răducanu.

„Bună seara, domnule, de acolo. Văd că suntem subiect pentru dumneavoastră. Suntem. Eu zic că v-am tratat cu respect și politețe mereu. De ce nu doriți să fie și reciproc?”

Ca fapt divers, nu știu ce, am luat și astăzi o amendă. Ca fapt divers și azi am luat 15.000 amendă de la CNA pentru emisiunea dumneavoastră.

Mulțumesc!

Liviu Alexa:

A luat 15.000 de lei amendă de la noi, de la emisiunea noastră?

Dan Diaconescu:

Nu, o altă emisiune.

Liviu Alexa:

De care e rostul dreptului la replică, să le înțelegem?

Dan Diaconescu:

Păi asta e. Am crezut că zice ceva de tine, doar de mine se ia. Mă critică doar pe mine. Spune că de ce îl fac eu subiect de emisiune. Asta zice.

Liviu Alexa:

De ce nu avem alt subiect de emisiune?

Dan Diaconescu:

Da, de ce l-am transformat pe el într-un subiect de emisiune?

Liviu Alexa:

De aia, bă, Alex Răducanu, că așa vrem noi, că așa se face o presă liberă. Ai înțeles, dragă? Dragă? Se numește presă liberă, băi, Alexandru!

Dan Diaconescu:

Liviu, ești tare, da. Dar apropo de ultima noastră emisiune, ce s-a mai întâmplat în scandalul legat de cazinouri și de jocurile de noroc? A mai urmat ceva?

Liviu Alexa:

Lumea crede că dacă am 4-5 serii de anchete despre un subiect, eu îmi fac o miză din ceva. Eu zic că asta e o mare greșeală pentru un jurnalist de investigație.

Eu cel puțin — și nu mă dau curvă virgină — dar nu am făcut niciodată o țintă dintr-un om sau o instituție.

N-am avut niciodată apăsări din astea: „Bă, te distrug eu.”

Mai știu ziariști care chiar și public au spus asta pe la televizor: „Bă, ăștia de la ANAF, vă spargă, vă arăt eu.”

Eu n-am considerat niciodată că ăsta e rolul unui ziarist, să-și facă ținte.

Abordez subiectele după bunul meu plac, consider că trebuie în viața cititorilor să existe varietate.

O să am acum, de exemplu, o serie de subiecte care o să pară ciudate venind de la mine — despre distopiile sociale din România și despre paradoxurile din România.

Mâine o să am un text care poate să pară mai intelectual.

Dar ce să fac, mă frate, dacă îmi place să citesc și să gândesc?

O să vorbesc despre „cosplay-ul civismului.”

Cosplay știți ce e, nu? Un soi de curent în care le place să se îmbrace în Batman, în personaje de manga, în personaje animate, dar în viața reală.

Se duc la forumuri. Cumva, pentru ei este un fel de pasiune, un debușeu.

Dar noi, în România, avem niște cosplayiști ai civismului, care de fapt — metafora, ironia — e că ei doar se îmbracă în civici.

Se îmbracă, dar nu sunt în realitate niște protestatari care să și producă schimbarea.

Și am pus săptămâna trecută — îmi pare că nu ți-am trimis poza măcar pentru vizualizare aici — am pus o poză de pe stradă din Cluj, a unui băiat de 21-22 de ani, cu o freză specifică acestei generații, care avea în față o pancartă, ceva de genul: „Salvați planeta, jos plasticul, planeta moare că noi nu îngrijim.”

Aș fi trecut pe lângă el foarte lejer. Omul are dreptul să protesteze, să facă ce vrea și să apere balenele cu burtică roz dacă are chef. Dar la gât am observat un fulăraș Chanel. Chanel, mă, mâncați-aș!

Și am zis, bă băiatu’, tu vrei să aperi planeta de porcii care o distrug cu plasticul, cu chemtrailul, cu… am înțeles, cu cherosenul, dar tu ai la gât un fular care costă 700 de dolari și a fost fabricat într-o fabrică de sclavi în Bangladesh.

Păi nu se pupă, domnule Dan Diaconescu! Asta e civismul de caviar, domnule Dan Diaconescu, înțelegi? Și iată, trebuie să scriu un text din ăsta mai elaborat.

Poate că nu e cu Dani Mocanu și cu „Noră pentru mama” și în „Scula iubirii”, dar cât pot îmi păstrez angajamentul de a fi eu true to myself, ca să folosesc și un englezism, să-i enervez pe suveraniștii dacopați.

Dan Diaconescu:

Dar spune-mi ceva, apropo de suveraniști — cum ți se pare mișcarea asta atât de fragmentată? Șoșoacă, POT, Luis Lazarus, George Simion… deci e mai fragmentată decât mișcarea globaliștilor, sau nu?

Liviu Alexa:

Dane, eu din câte observ, cu sorosiștii, globaliștii, progresiștii din țara asta, încă se susțin unii pe alții. Și constituie o grupare organizată. Am văzut la doamna Oana Gorghiu cum s-au repliat în trei secunde.

Cum au scris ca la comandă, narativul, cum se dă narativul, să scrie pe puncte, punctajul.

Bă, nu contează, da? Au ieșit și Chirilă, și ăla, și ăla, și ăla. Dom’le, nu vă mai legați de doamna, că…

În cazul suveraniștilor, tot ce văd sunt numai orgolii urât-mirositoare, ca pârțurile de zidar.

Fiecare are câte un orgoliu, fiecare consideră că trebuie să spună ceva. El este emblema suveranismului, nu ăla.

Și a zis Cozmin Gușă foarte bine cu candidatura Ancăi, care nici măcar nu e asumată cu forța, cu forcepsul, lui Pahonțu de Simion. Asistăm la dezintegrarea totală a ideii de suveranism.

Fără să mă leg de Anca, nu e despre Anca aici, câtă vreme tu, Simion, mare-n clanță pe Facebook, cu 45%, 40% în sondaje, nu îți pui candidat propriu de la partid în capitala României? Păi poți să dispari din fața mea cu eticheta de suveranist.

Dan Diaconescu:

Da, el a fost contestat ieri pe tema asta.

Liviu Alexa:

Contestat de Murad — și bine a avut Murad, bine a spus ieri. Dar ăsta este un partid în care, dacă Murad ar mai fi insistat, l-ar fi dat afară și pe el, măcar că omul de afaceri l-a ajutat pe George Simion cum nu l-au ajutat mulți alții de-a lungul carierei sale, chiar și la începuturi, când poate nu avea un ban să meargă cu trenul.

Dar Murad avea dreptate și are până la capăt. Dar în partidul ăsta dictatorial condus de George Simion, opiniile alternative nu sunt acceptate. Și asta nu era opinie alternativă, era opinie de bun-simț.

Bă, de ce noi, care suntem partid de opoziție, care vrem să luăm guvernarea, de ce nu avem candidatul nostru?

Dan Diaconescu:

Care e legătura între Pahonțu și AUR?

Liviu Alexa:

Nu vreau să-mi asum teoriile altora, asta a spus-o Cozmin Gușă și mi se pare că are o logică foarte concretă.

Dan Diaconescu:

Adică tu crezi în continuare că serviciile secrete conduc fiecare partid în parte?

Liviu Alexa:

Dacă e o glumă, să știi că nu râd. Dacă vrei să mă instigi, să știi că nu mă poți instiga.

Dan Diaconescu:

Era doar o întrebare.

Liviu Alexa:

Oare toți să fim tâmpiți? Ăștia care scoatem pe gură tema asta.

Mă uit la Cătălin Tache, da? Ziaristul izolat ca mine — și ăla e un lup singuratic — și el vorbește despre același lucru, da? Cozmin la fel.

Băi, tu spui la fel, da? Chiar că îl lași pe invitat să vorbească mult. Și tu cred că ai aceeași părere. Băi, oare suntem tâmpiți? Cum să nu? Da, serviciile conduc, evident.

De ce nu avem încă, domnul Nicușor Dan? De ce, dragi nicușoriști, de ce n-am pus încă niciun șef de serviciu?

Păi nu ne promitea el că nu o să mai facă ciolocisme și ciucisme? Și că o să fie ferm și aduce doi oameni extraordinari în fruntea serviciilor, să nu mai fie politruci? Păi și vine Crăciunul, bă, Dane, azi-mâine împodobim bradul și nu e niciun șef de servicii. Oare pentru că?

Oare pentru că, poate domnul Grindeanu, pe care nu-l estimăm, vrea să fie șef la SRI sau poate la SIE?

Poate că domnul Nicușor Dan așteaptă să ia președinția PSD ca să mai dezbine încă o dată partidul, îl pune pe Grindeanu șef la unul din serviciile astea secrete, că oricum este omul pădurii, și poate că vine Lia Olguța Vasilescu aici, șefă la PSD, și mai dezintegrează.

Dan Diaconescu:

Da, e bună prognoza ta, e foarte posibilă.

Liviu Alexa:

De ce, Bolojan, președintele Partidului Național Liberal, tace pe tema numirii șefilor de servicii secrete? Înțelegem că este apanajul președintelui, așa este. Dar de ce tace? De ce nu zice: „Bă, președinte, pune-vă acolo să nu mai stea țara fără…”

Măcar că, Dane, eu am spus-o și acum câteva luni: este așa o frecție din asta, de aparență de democrație, să pui un civil care va fi, de fapt, nici măcar marionetă — va fi așa, efectiv, de-a-n-pixu` pus acolo.

Nu în domnul Hellvig sau în domnul Meier sau în domnul Vlase a stat forța SRI-ului sau SIE în anii trecuți sau astăzi.

Nu ei fac munca operativă, nu ei sunt deștepții, nu ei sunt specialiștii — profesioniștii sunt o tonă în SRI și SIE.

Dar măcar, așa, de complezență.

Și atunci eu ziceam că ar trebui să renunțăm la chestia asta. Să mai tot vrem să punem politruci pe acolo… Aia se descurcă, după cum se vede, foarte bine la SRI fără conducere politică de vreo doi ani și un pic. Așa că ce să mai tot…

Dan Diaconescu:

Noi fie avem locuri din astea conduse de aceiași oameni, cum spuneai tu, de 30 de ani încoace, de la Mugur Isărescu până la alte zone, fie avem locuri unde nu sunt conduse de nimeni de ani de zile — și până la urmă tot aia.

Liviu Alexa:

Eu n-am spus că nu sunt conduse de nimeni.

De conduse, da, de niște adjuncți care… am spus că SRI e condus de adjuncți.

Acum, că ei câteodată nu se înțeleg între ei sau se mai invidiază unii pe alții, e altceva…

Dar SIE n-a fost condus de domnul Vlase. Domnul Vlase a fost informat asupra unor chestiuni, dar nu cred că se ocupă sau e cineva nebun să dea oricui altcuiva, în afară de un militar profesionist, lista cu acoperiții, lista cu spionii, lista cu ce avem noi, lista cu asset-urile.

Adică, cred că nu ne-am prostit de cap și nici voi nu trebuie să credeți, voi cei din popor — noi cei din popor — să credem că o fi avut Hellvig vreo mare influență în dinamica activității SRI-ului. Hai să fim serioși.

Dan Diaconescu:

Auzi, dar apropo de militari, cum se vede de la tine, de acolo, situația asta legată de Trump?

L-ai certat mai devreme pe Cărtărescu că de ce vrea premiul Nobel mereu.

Păi și Trump vrea mereu premiul Nobel pentru pace și, probabil ca să se apropie de premiu, Trump a retras — ai văzut — o parte din militarii din România.

Cred că și de acolo, de lângă voi, nu doar de la Kogălniceanu, și de la Cincu, sau ce aveți voi acolo, Câmpia Turzii.

Liviu Alexa:

Eu din Cluj, tu ești în București — tot români suntem și privim, măcar cu ochii, poate, interesați toate aceste lucruri.

Donald Trump ajunge să fie ca și domnul Cărtărescu cu Nobelul: tot și-l dorește, dar nu-l ia.

Spre deosebire de Cărtărescu, care a scris ceva la viața lui, meritoriu, lui Donald Muppets, că așa l-am numit, nu i-a prea ieșit absolut nimic.

Dan Diaconescu:

Deci tu ești un adversar al lui, da. Văd că din ce în ce mai multă lume îl critică pe Trump.

Liviu Alexa:

„Arăt eu canadienilor!” — nu le mai arată nimic.

„Mă văd cu ăla!”

”Vă arăt eu vouă, nu vă mai arăt nimic.

„Mă întâlnesc cu ăsta la Budapesta!” — nu mă mai întâlnesc.

„Am vorbit cu Zelenski, mâine iau minerale rare, nu le mai iau.”

„Putin e prietenul meu.” — acum e un tigru de hârtie.

„Le arăt eu chinezilor!” — „Mulțumim, China, că ne iei din nou soia de la noi!” — după ce chinezii l-au împachetat și au făcut un embargo cu refuzul lor de a mai cumpăra soia din America.

„Opresc războiul.” — nu-l poate opri. „Faceți ce vreți.”

„Am făcut pace în Gaza, nimeni nu va mai încălca acest tratat de pace!” — a doua zi și-o dădeau în freză din nou israelienii cu Hamas-ul.

Păi deja pare un Muppet.

Decizia, așa cum sigur a fost ventilată de forțele suveraniste și progresiste ca să instaleze frica în capul românilor, este o decizie, din punct de vedere al americanilor, al militarilor, una cinică, dar strategic corectă.

Își mută o parte din efective în altă zonă a planetei, unde consideră că e mai bine.

Pe de altă parte, să fie foarte clar: fără să am veleități de mare experți — e mai expert Harman-în-pungă, că și ăla se crede mare expert, domnul Harman.

Dan Diaconescu:

Cum Harman-în-pungă? Cum adică „în pungă”?

Liviu Alexa:

Harman-în-pungă — vorbește în pungă! E o expresie. Fiecare înțelege ce vrea.

Când te dai tu mare expert în politică internațională, ai vorbit tu cu ăla. Așa zice el, că are surse la Washington.

Hai, bă, lăsați-mă, vă rog eu frumos, mi-e greață!

Spune o analiză obiectivă — am citit și eu șapte ziare, am citit și eu istorie americană, am citit Kissinger, am și eu o părere. Eu, Alexa, nu mă cred expert.

Sunt alții, sunt experți în politică, în artă militară — lasă, nu te da tu mai tare, domnule!

Unul, săptămâna trecută, în ziarul Adevărul, cu două săptămâni înainte, scria: „Am informații sigure că Rusia nu va porni niciun fel de conflict militar în Ucraina.”

Și două săptămâni mai târziu a început!

Păi mă lași? Adică te faci de rahat!

Eu cred că în acest moment interesul americanilor este pentru Polonia și pentru alte mări de soare pline, decât Marea Neagră, care nu mai constituie neapărat un punct de interes.

Noi nici n-am făcut foarte mari șmecherii, foarte mari semne în ultimul an ca să arătăm administrației americane — cât va mai sta, trei ani, poate mai mult — că dorim să fim prieteni și parteneri în continuare.

Când o pui pe Țoiu la Externe, când îl pui pe Moșteanu acolo, când îl pui pe Bolojan care o cheamă pe Oana Gheorghiu, o antitrumpistă, când îl duci pe profesorul ăsta de la Cluj — noi ziceam la UBB „Ham-Ham” — atunci dai semne că nu te interesează America și că tu ai o abordare progresistă. Și atunci nu are sens să ne supărăm că americanii iau deciziile astea.

Dan Diaconescu:

Dar cine-i Ham-Ham de la Cluj, Liviu? Că m-ai făcut curios.

Liviu Alexa:

Nu mai contează, un profet. A ajuns acum consilier prezidențial. Nu mă interesează.

Vreau doar să zic că, în condițiile în care Macron are problemele politice pe care le are, noi suntem fiii ploii, bă, Dane. Nici tutore nu mai avem. Suntem sclavul fără de stăpâni, bă, Dane.

Suntem colonia la care moare boierul. Moare boierul, bă! Dacă au ajuns să râdă bulgarii de noi, dacă au ajuns bulgarii să zică, nu vrem să ajungem ca românii.

Nu cred că am fost atât de jos.

Dan Diaconescu:

Da, și vorba ta — deci în Franța totul se prăbușește. Au deja un președinte în închisoare, primul președinte din Uniunea Europeană și din NATO băgat la zdup.

Acum se pregătește și plecarea acestui Macron.

Deci, vorba ta, șefii noștri sunt pe tobogan. Deci boierii se duc de-a berbelea.

Liviu Alexa:

A zis Cozmin Gușă — nu-mi place să fur ideile nimănui și, din contră, îmi place să le spun:

A spus, Cozmin, domnul Macron va pleca atunci când i se va permite. Dacă nu i se permite, nu va pleca decât când se termină mandatul. Doar că încrederea politică în personajul Macron a scăzut la 11%.

Am citit sâmbătă un sondaj în presa franceză — deci domnul Macron nu mai poate să propună…

Și astea în Franța, știi cum e? Acolo nu există case de sondare ale lui Buble sau ale lui Pieleanu.

Acolo există case de sondare serioase, care nu-și bat joc de munca și reputația lor.

Iar ăia toți știu — de la cetățeanul din comuna X până în Nantes, până în Lille, până în Lyon, până la politicienii din Paris — că președintele e varză.

Când tu nu mai ai legitimitate, nici te mai băgăm în seamă.

„Bă, prietene, poți să propui tu șapte premieri — ți-i dăm pe toți șapte jos în trei minute în Parlament.” Pentru că n-au susținere, evident.

Dar asta spune multe despre noi.

Pentru că noi, România este condusă acum de un președinte și un premier care l-au țucălărit pe Macron și probabil că au ajuns acolo și datorită lui Macron și a intervențiilor pidosnice — că ne-a spus ăla de la Telegram ce i s-a cerut de către șeful DGS.

Și astăzi ne găsim în postura — ei se găsesc, că noi, din păcate, vom fi la primire — să nu mai avem stăpâni.

România, dacă nu găsește un fund de pupat, nu e sănătoasă. De-a lungul istoriei sale, mereu așa a fost.

Am pupat Germania în fund, când n-a mai fost convenabil am preluat fundul Rusiei și tot așa mai departe.

Și o facem și cu patos. O facem și cu patos, că ne place.

Dan Diaconescu:

Exact, da.

Am acum o știre de ultimă oră — cumnatul Mircea Geoană și fostul ministru al finanțelor, Sebastian Vlădescu, eliberați datorită prescripției. Au reușit să câștige în instanță și au scăpat de închisoare.

Liviu Alexa:

A scris un lector universitar — cred că se numește Adriana Popescu — de la UBB, care predă procedură la Drept, un text senzațional.

O să-l public mâine, îl preiau, pentru că altfel se va pierde pe internet, care vorbește exact despre acest cancer al justiției românești și al stării de fapt în societatea românească, care se numește prescripția.

Mai mult decât corupția, mai mult decât ciordelile, decât intromisiunile securiștilor în activitatea asta, noi avem prescripția.

Dar știi cum e și cu prescripția asta? Prescripția e numai pentru cei cu sânge albastru, pentru cei de os domnesc. Prescripția nu se întâmplă la amărâți, la fraierici — se întâmplă la băieții mari.

Domnul Oprescu, Sorin Oprescu, stă foarte bine în continuare pe acolo. Asta este.

Domnul Săvulescu, Dragoș Săvulescu, stă bine. Și el, în Italia, are mari probleme — că s-a despărțit de gagică, dar cu trei săptămâni înainte de a o sparli din țară, a încasat de la primăria Bucureștiului 50 de milioane de euro. Altfel vezi fuga din țară când ai 50 de milioane de euro în cont, Dane. Altfel te descurci.

Dan Diaconescu:

Corect.

N-am știut, da.

Tu ai toate informațiile astea. Zic, n-am știut de lucrul ăsta, că a luat 50 de milioane înainte de a fugi din țară.

Liviu Alexa:

Da, da, da. Îți și trimit linkul, ca să vezi — să nu crezi că sunt ziarist de investigație.

Dan Diaconescu:

Știu că ești cel mai bine documentat ziarist român.

Liviu Alexa:

Hoțul neprins…

Dan Diaconescu:

Negustor cinstit. Și, mergând mai departe pe firul tuturor acestor evenimente — deci tu spui că ce facem? Intrăm în război acum să apărăm Ucraina? După toate bâlbele lui Trump și după dispariția francezilor?

Liviu Alexa:

Eu nu sunt Dan Dungaciu să fac predicții de genul ăsta. Numai el e atât de expert. El știe și cu Putin, și cu Chișinău, și cu Armenia, și cu tot.

El, de când vorbește, zici că tocmai a luat masa cu Putin și zice: „Bă, Vladimir…” — și-l bate după cap, da?

Eu îmi doresc, ca cetățean, ca român, să ne ferească Dumnezeu de furia Rusiei, să fim mai atenți cu țara noastră — asta mi-aș dori. Mi-e tare milă de ucraineni că pățesc ceea ce pățesc, dar consider că brânza e pe bani și, frate, frate, dar trebuie să ne vedem un pic de țărișoara noastră, că suntem mulți cu carne.

Suntem muci cu carne. Cu ce să ajutăm noi, Dane? Cu cine să intrăm în război? Cu ce?

Cu Moșteanu? Cu oameni care sunt chemați la 50 de ani, rezerviști, într-un loc, și de fapt întrunirea cu rezerviștii e în altă parte? Cu kalașnikoave?

Am ajuns să mergem să facem training cu rezerviștii împotriva Rusiei — dacă ar fi să ne batem, să mergem să le arătăm noi lor cu kalașnikoave din ’70. Bă, te doare capul, bă, bă, te doare capul.

Iar ăștia care comentează împotriva exercițiului ăla, Mobex, cum se chema, sunt considerați putiniști.

Nu, bă, eu sunt obiectiv. Nu poți, bă, că te faci de rușine.

Dan Diaconescu:

Dar ție nu ți-a venit din ăsta, ordin de încorporare? Nu ți-a venit?

Liviu Alexa:

Eu am picat cumva… nu, eu n-am făcut armată, dar am picat exact la climaxul când s-a dat legea.

E adevărat că m-am fofilat vreo doi ani și aveam recunosc domiciliul schimbat tot timpul, dar uu, la personalitatea mea, la felul meu de a fi, atât mi-ar fi trebuit.

Că eu nu suport autoritatea, nu suport să fiu încartiruit, nu mă interesează problemele astea cu „să mă ia ăla de păr”, „să mă bată un mitocan, un dobitoc cu două clase”, să-mi spună să fac nu știu ce. Îmi cer scuze.

O să ajut România în felul meu și nu vreau să mă duc la război pentru că un trotinetist îmi propune acest lucru și îmi spune că, da, trebuie să mă sacrific.

Eu sunt păstrător, sunt unul dintre marii cititori ai ororilor din cele două războaie mondiale și citesc pe rupte — dar despre orori, despre oameni, despre copiii fără tați, despre generațiile de prunci născuți fără tați, sute de mii de oameni, despre lagărele de după războiul al doilea mondial, pentru că puțini știu că au fost lagăre care au continuat, răzbunările au fost inverse după aceea.

Puțini știu, de exemplu, că unul dintre cei mai mari — unul dintre consilierii intimi ai lui Hitler, o să scriu și povestea asta — uite, apropo, ce înseamnă istoria și popoarele cretine din acest continent bătrân.

Ăla a fost un ucigaș alături de Hitler, a fugit după aceea din aripa lui Hitler și a fost primul șef NATO, bă! Un neamț, primul șef NATO! Astăzi celebrat ca un mare democratizator al armatelor. Nu, a fost un om din SS.

Dan Diaconescu:

N-am știut asta, vezi? Câte mai aflu din emisiunea mea! Am venit de acasă până aici la studio și nu știam de informația asta. Deci primul șef NATO, un hitlerist, un SS-ist.

Liviu Alexa:

Care s-a spălat cu mult PR și așa mai departe.

Dar primul șef NATO a fost un membru, un consilier intim, un om de bază al lui Hitler.

Dan Diaconescu:

Auzi, ai lărgit cadrul pentru câteva secunde acolo și văd în spatele tău o mulțime de cărți, o mulțime de chestii ai acolo, la tine. Un erudite adevărat.

Liviu Alexa:

Nu sunt erudit. Sunt iubitor de carte. Erudiți au fost alții.

Eu sunt născut din părinte bibliotecar. Tatăl meu a fost bibliotecar, acum este pensionar, și noi tot timpul îi ziceam:

„Mă, tată, dar noi nu avem niște blugi să ne iei din piață, de la bișniță?”

„Nu vă iau nimic. Cărți. Cărți. Cărțile contează.”

„Mă, tată, dar și noi ne-am dori…”

„Lasă, bă zice, cărțile, o să vezi că te ajută.”

Am crescut cu cărți. Pe copilul meu îl cresc cu cărți.

Eco spunea — Umberto Eco — faptul că am 200.000 de volume. Și e frumoasă metafora asta și de ținuf minte pentru aia care întreabă ca idioții:

„Dar ce, bă, le-ai citit pe toate?” Dă-te dracu’, că n-ai avut timp!

Și, cum spunea — parafrazez —: am sute de mii de volume, știu când le-am cmpărat, știu când le-am primit, nu le-am citit pe toate, pentru că, consider că în bibliotecă te duci ca la farmacie.

Când te doare un sentiment, te doare o parte din suflet, te duci la Cartea X.

Când mă doare o parte a miocardului, mă duc și-mi iau niște poezii. Când mă doare o parte din suflet, mă duc și-mi iau o proză.

Nu trebuie să le fi citit pe toate, dar cumpăr, dar nu las cărți. Cum aud că există un apartament și nu mai vrea nimeni să ia cărțile, mă duc să le triez. Și, în general, îmi place să cred că să ai cărți în casă te face un pic mai bun. Să ai animale în casă te face un pic mai bun.

De ce, mă, toți oamenii… Uite, Vadim era mare iubitor de căței. Cu toate exagerările sale, Dumnezeu să-l ierte — dar ce creier avea omul ăla, Doamne, Doamne!

Dan Diaconescu:

Adevărat, da.

Și acum, deci tu ești un Vadim mai tânăr și mai investigativ, nu?

Liviu Alexa:

Nu. Eu sunt jurnalist de modă mai nouă. Era un jurnalist de opinie foarte bun și el era — poate fi considerat — un erudit.

Dan Diaconescu:

Acum vreau să te mai întreb ceva despre viitorul României.

Am avut ieri o filmare cu Sorin Ovidiu Vântu — o vom difuza probabil joi — în care el, printre altele, cere RoExit, adică ieșirea din Uniunea Europeană, ieșirea din NATO. Tu ai fi de acord cu așa ceva?

Liviu Alexa:

Eu îl urmăresc pe Sorin Ovidiu Vântu, cum așa… mă întreabă lumea și pe mine:

„Bă, da’ ăla? Țeparul, escrocul.”

Mă, am mai spus — jobul meu nu este să fac analiza, profilingul moral al fiecărui om de pe planeta asta, dar sunt interesat de idei, de idei care pot să apară interesante. Scuze, să fie interesante.

Eu citesc toate ziarele Pământului, înțelegi? Citesc presa locală de 3-4 ori pe săptămână, din toate județele, mi-am ales în foldere, că nu toate merită — unele sunt organe de partid.

Citesc presa străină zilnic și mă interesează și pe internet, pe Cristoiul, pe Sorin Ovidiu.

E o teză a dumnealui, a lui SOV. Dacă te uiți la ce a câștigat Marea Britanie din ieșirea din Brexit, ai putea avea niște argumente de pus pe masă.

Doar că noi nu suntem Marea Britanie, îmi cer scuze.

Marea Britanie a rămas cu Commonwealth-ul — puțini înțeleg ce înseamnă acest lucru în ecuația economică și politică a regiunii de acolo.

Iar noi suntem vai de mama noastră.

Adică noi ne-am ajutat și am crescut cu Uniunea Europeană, oricât de șubredă e acum, vulnerabilizată de politicieni stupizi din ultima vreme, e o uniune care, ca și concept, ar trebui în acest moment recalibrată total.

Pentru că idealurile care au fost la început, pentru care s-a constituit, nu mai sunt astăzi valabile, nu mai sunt reale, nu mai sunt realiste, și niște lucruri concrete ar trebui făcute.

Nu sunt pro exit, sub nicio formă, dar sunt pentru reforma totală a conceptului de Uniune Europeană.

Nu mă interesează lozincile, pentru că avem deja atâtea lucruri de pus pe masă — cu COVID, cu tot ce ni s-a întâmplat în ultimii ani, cu această armată de funcționari la Bruxelles care mănâncă banii publici, banii cetățenilor, degeaba.

Dan Diaconescu:

Dar cu ieșirea din NATO ai fi de acord?

Deci din UE nu vrei să ieșim… nici din NATO?

Liviu Alexa:

Mi se pare că noi suntem cam ieșiți din NATO.

Adică suntem formal, dar câtă vreme domnul Trump ne privește sau nu mai consideră că existăm decât așa, ca un număr…

Încă n-am ajuns așa de rău ca Spania, căreia Trump i-a propus să fie scoasă, dar cred că nu suntem nici departe.

Nu, noi trebuie să fim parte cât putem.

Ar fi fost interesant să fim la masa mare a NATO, dar cu cine? Cu Gionică? Cu nea Geoană?

Dan Diaconescu:

Da, ai și tu dreptate.

Acum să te mai întreb ceva și apoi vreau să trecem și la întrebările telespectatorilor, să vezi ce interesante sunt.

Din punctul tău de vedere, crezi că Nicușor Dan își duce mandatul până la capăt?

E vreo șansă ca el să fie răsturnat de la putere?

Sau, deci, România merge pe drumul ăsta cel puțin încă patru-cinci ani?

Liviu Alexa:

Domnul Nicușor Dan pare marionetat. Asta e părerea mea.

Dacă forțele care îl păpușăresc vor considera că nu mai este util, s-ar putea să asistăm la o suspendare.

S-ar putea să asistăm, poate, la niște dezvăluiri care să-l facă să plece de acolo.

Deocamdată, indiferent ce crede Alexa sau Dan Diaconescu sau oricine altcineva, Oana Gheorghiu, sunt niște realități de care ar trebui să ținem cont, noi, ca analiști, ca comentatori.

Puterea executivă e la politic.

Și, din câte mi-aduc aminte, ar fi normal ca USR, cu 9%, să n-aibă ce căuta la guvernare.

Ar fi normal ca cel mai mare partid de opoziție — PSD, statuat, că acum cel mai mare partid de opoziție este AUR — să ia frâiele guvernării și să aibă niște poziții mai tranșate față de derapajele domnului președinte.

Ar fi normal ca liderul opoziției, George Simion, să-și impună o agendă mai dinamică, să nu pară și el, la rândul său, păpușărit.

Că asta pare Simeon — un om care are voie să zbiere din colivie, că nu-l lasă cineva să zboare, să zburde.

Da? Poate că e bine să existe un echilibru între executiv și Cotroceni.

De-aia mi-aș dori ca Grindeanu, sau cine ar putea la un moment dat să-și asume în PSD, poate că nu va rezista nici el dacă pleacă la SRI, să-și asume un rol de echilibru cu președintele.

Dar, din cât îmi dau seama, în acest moment văd doar echilibre sau concesii sau compromisuri făcute între diferite facțiuni ale serviciilor secrete.

Și această stare de fapt este nasoală.

Este acel Securistan de care vorbește Gușă și pe care eu nu-l refuz ca sintagmă.

Dan Diaconescu:

Adică alegerile vor fi tot timpul între SRI și SIE, nu? Ceva de genul. Între candidații lor, între partidele acestor servicii.

Liviu Alexa:

Ce s-a întâmplat în România din decembrie până recent a fost un fel de eseu — cum zic francezii, essai, încercare — iar desăvârșirea masacrării actului democratic, cred eu, ăla care e constituit din vot, din libertate de exprimare, din multe altele, a avut loc în Republica Moldova.

Serviciile secrete și-au dat doctoratul în Republica Moldova în cosmetizarea democrației, oferind o aparență de democrație și, în spate, jocuri urâte, nasoale — eu zic că ilegale, da — și probabil că, în acest moment, sunt aplaudate de alte servicii secrete din Europa sau poate din alte țări.

„Bravo, bă, românilor! Bravo! Bravo, bă, bravo! Noi ne-am uitat, noi, ăștia din Mossad, din DGS, din BND, bă, ne-am uitat, bă.

N-am crezut că le puteți băga pe gât la prostimea de români, chestia cu anularea alegerilor.

După care n-am putut să credem că veți ține un țărănuș din Oradea interimar la Controceni. Bă, n-am crezut nici noi ăștia din Mossad și MI6.

N-am crezut că o să amânați alegerile până ați făcut să fie bine.

N-am crezut că o să-l băgați la țuhaus pe cel care a câștigat, alegerile, pe Călin Georgescu și să-l fezandați, și să-l hărțuiți.

Băi, am crezut că poporul o să reacționeze.

Bă, bravo!

Băi, n-am crezut că în ultima secundă, la trei noaptea, voturile o să meargă la Nicușor Dan și o să iasă en farfare.

Extraordinar!

Băi, nu ne învățați și pe noi cum ați făcut?

Să nu mă ții mai mult de opt, că chiar nu pot, nu vreau să fiu nepoliticos, că știu că și mie îmi face plăcere, dar nu pot să stau mai mult din motive obiective.

Dan Diaconescu:

Vreau să te întreb: de ce nu candidezi tu la Primăria Capitalei?

Liviu Alexa:

Am încercat eu să fac, în aventurile mele de la 30 de ani, când aveam sânge și mai fierbinte, împotriva domnului Boc.

Mai mult ca declarație de intenție, să le spun clujenilor că nu e bine să existe doar un lider ceaușist, cum e Boc, și trebuie să mai fie și un pic de opoziție.

La acea vreme, prin 2016, am fost înjurat de mulți clujeni, că sunt obraznic, că cine-s eu să mă pun cu marele Mahatma Gandhi al politicii locale, Emil Boc.

Astăzi au ajuns la concluzia mea mulți din acele mii de oameni — multe din acele mii de oameni care îmi spun: „Hai, mă, mai candidează din nou, că acum am înțeles, ai avut dreptate.”

Nu mă mai interesează. Mi-am pierdut sănătatea, nervii, banii în acea încercare. N-am câștigat nimic și nu mă interesează.

Dacă aș fi agreatul lui Pahonțu, acoperitul lui Răzvan Ionescu sau nu știu care-s pe acolo, să am și un traseu frumos ca Hellvig, ca Drulă, să apar din neant cu niște ochelari mici, să fiu expert, cu un CV bun — că am fost expert mondial la banca nu știu de care, banca de nu știu ce, că am fost… și să le vând gogoși bucureștenilor că am expertiză.

Când eu, de fapt, adevărul este că știu să scriu, dar nu știu să bat două cuie și n-am nicio treabă.

Dar pot să-mi imaginez proiecte.

Eu cred că un primar trebuie să aibă echipă și trebuie să înțeleagă că trebuie să propună și un vis.

Știi ce nu are Bucureștiul în acest moment? Un vis.

Clujul are vis — culmea, cu Boc.

Boc nu este bun la construcții, la edificii, dar i-a făcut pe clujeni să viseze: Untold, TIFF, acte de cultură.

Bolojan, în orașul lui, în Oradea, le-a băgat pe gât orădenilor numai ciment.

Foarte bun — centuri, refațadizări, renovări — dar nici orădenii n-au avut un vis.

N-au un vis. Trebuie să ai un vis.

Ce vrei să fii ca și capitală?

Bucureștiul e atât de frumos, în esență.

Eu ador Bucureștiul pentru anumite lucruri, multe dintre ele.

Și mi se pare că ar putea fi o extraordinară capitală turistică, care ar bate la fundul gol multe altele — inclusiv Viena, îndrăznesc să spun — pentru viața de aici, care, viața de „Bucale”, de București, a făcut această capitală celebră în perioada interbelică.

Plină de bon viveur, de muzică, de mâncare bună, de relaxare, de frumos și degeaba.

Dan Diaconescu:

Ultimele două întrebări. Grupul de la Cluj mai conduce România sau nu?

Liviu Alexa:

M-ai mai întrebat și data trecută. Grupul de la Cluj conduce ce vrea el.

Și stați liniștiți, n-au murit, numai un pic s-o hodinit.

Va avea un cuvânt de spus, într-un fel sau altul.

Uite, acum se duc bătălii și din partea, poate, unui om plecat din grupul de la Cluj — sau joacă un pic diferit — pentru noua șefie a SRI.

Dan Diaconescu:

Se bat și clujenii pe SRI.

Acolo, în continuare, domnul Dacian Cioloș dorește să fie la unul — sau cineva îl dorește acolo, cu osârdie.

Adică îl vor acolo neapărat.

Domnul Dacian Cioloș se pare că a refuzat postul de ambasador la Bruxelles.

I-au zis ăștia de la Cluj: „Terminești prost, te duci acolo? Lasă, că-ți dăm noi salarul de rahat. Tu trebuie să fii acolo, la butoane, la informații.”

Dan Diaconescu:

Și a doua întrebare?

Liviu Alexa:

A doua întrebare e cea legată de Călin Georgescu.

Deci el s-a distanțat, cel puțin în perioada asta, de Primăria Capitalei, nu mai susține pe nimeni, a zis că niciun partid să nu mai vorbească în numele lui și că el consideră ilegitime aceste alegeri la Primăria Capitalei.

Asta înseamnă că își va face el propriul său partid, că nu mai are niciun fel de relație cu AUR, cu Anca Alexandrescu sau cu altcineva?

Liviu Alexa:

Două chestiuni vreau să pun pe masă fără să mă consider expert în „călingeorgisme”.

Apare această dilemă a electoratului. Unii o transformă în admirație: „Dom’le, e constant în principii.”

Apare o dilemă a electoratului, care electoratul nu mai are răbdare. „Bă, omul ăsta ce vrea? Ce vrea? Ce vrea?”

Nu vrea nimic. Nu vrea nici ăla, nici ăia, nici acolo, nici acolo. Ce vrea?

Să tot vină să ne spună? Bă, du-te-n aibii atunci!

Oamenii, la un moment dat, se vor desumfla și vor părăsi acest exercițiu de admirație pe care îl au față de Călin Georgescu.

Și al doilea lucru pe care nu îl înțeleg în continuare este de ce statul român, autoritățile de forță, în continuare îl pușează pe omul ăsta, îl hărțuiesc, îi fac această mascaradă cu plecatul la poliție, venitul de la poliție, arestul la domiciliu, controlul judiciar.

Adică eu nu înțeleg — omul ăsta ce miză ar mai putea reprezenta pentru genul ăsta de hărțuire?

Dan Diaconescu:

Păi poate vor să-l martirizeze, nu știu, dimpotrivă, să-i facă un bine.

Liviu Alexa:

Asta am și spus — că dacă ajunge și să fie băgat în pârnaie prin 2028, atunci fiți siguri că omul ăsta este, din închisoare, președinte.

Ăștia îl pot transforma în Gandhi, da?

Dan Diaconescu:

Da, cu o condiție — să-l lase să candideze. Fiindcă ai văzut, la Biroul Electoral, la noi, se poate interzice orice candidatură, oricând.

Liviu Alexa:

E ceva ce îmi scapă mie, nasului experimentat al lui Dan Diaconescu, al lui Cosmin… nu știu, suntem oameni care… băi, ceva cu omul ăsta nu știm noi.

Vorbește cu extratereștrii și SRI știe, și atunci zic ăștia: hai să-l hărțuim!

Adică de ce omul care nu mai candidează, a exprimat poziții super neutre, de ce mai reprezintă o miză pentru statul ăsta ciudat de opresiv în această chestiune?

Care e opresiv cu Georgescu, dar nu e opresiv cu Arsene, cu Ionel Arsene, baronul Șosetuță.

Care nu e opresiv cu Costea și permite, probabil, în urma unor negocieri suprastatale, supracosmice, să-i fi zis lui Geoană: „Bă, l-aducem în țară să mai calmăm opinia publică, dar ți-l lăsăm în patru luni în pace, că vine prescripția.”

Nu înțeleg ce este atât de special acest om, în viziunea serviciilor secrete, de consideră nimerit să-l dea, să-l martirizeze, să-l hărțuiască în felul ăsta.

Nu înțeleg.

Dan Diaconescu:

Fiindcă ceea ce spui tu e corect — din pușcărie el va deveni un erou, doar că la Biroul Electoral poate să-l respingă, ca și pe Diana Șoșoacă.

Și pe el l-au respins de două ori, și atunci nu mai poate candida, degeaba ar avea el șanse să câștige.

Abonare la newsletter: