In vizor

Aproape 10 milioane de lei, un nou sprijin financiar pentru familiile afectate de inundațiile din luna iulie

După cele peste 20 de milioane de lei alocate de Consiliul Județean Suceava în urma inundațiilor din 27-28 iulie, dintre care circa 5 milioane au ajuns direct în conturile Primăriei Broșteni, iar alte peste 15 milioane de lei au fost alocate pentru reabilitatea drumurilor județene afectate de puhoaie, astăzi a venit și a doua tranșă de ajutoare financiare de la Guvernul României.
În conturile Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Suceava au intrat fondurile destinate persoanelor ale căror locuințe au fost distruse total sau parțial în urma inundațiilor din 27-28 iulie.
Vorbim de o sumă totală de 9.872.118 lei, aproximativ două milioane de euro, sumă care va ajunge la nu mai puțin de 212 persoane, în funcție de dimensiunea pagubelor suferite și evaluate de comisiile de specialitate.
Nu mai puțin de 96 de beneficiari vor primi banii direct în conturile bancare (5.034.625 lei), iar alte 116 persoane vor primi ajutorul prin mandat poștal (4.837.493 lei).
Încă de luni, 6 octombrie, sumele vor fi deja disponibile în conturi și la oficiile poștale, iar de marți, 7 octombrie, Poșta Română va începe plata mandatelor.
Aceasta este a doua tranșă de sprijin financiar alocată de Guvern, după o primă tranșă de aproximativ 5 milioane de lei.
Țin să le mulțumesc tuturor funcționarilor și echipelor din teritoriu care au lucrat pentru evaluarea pagubelor, centralizarea datelor și transmiterea lor către Guvern, astfel încât banii să ajungă cât mai repede la cei care au atât de mare nevoie de ei.
Încă din prima zi după dezastrul produs de inundații, am încercat împreună cu prefectul județului, Traian Andronachi, să fim cât mai eficienți și să venim cu soluții. Să le arătăm oamenilor năpăstuiți că suntem alături de ei și că facem totul pentru le veni în ajutor.

Prioritatea absolută a fost reconstrucția / reabilitarea caselor afectate, dar am acționat și pentru refacerea infrastructurii rutiere, a rețelelor de apă, canalizare și electricitate.

Exit mobile version