Un bărbat în vârstă de 64 de ani a fost grav rănit în urma unui accident de muncă produs la o stație de sortare a balastului din localitatea Dornișoara, a transmis, vineri, purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanță Județean (SJA) Suceava, Dan Teodorovici.
Potrivit acestuia, bărbatul a suferit o amputație parțială la nivelul brațului stâng.
”S-a trimis la fața locului un echipaj de prim ajutor de la Poiana Stampei și un echipaj cu medic de la Vatra Dornei. Pacientul a fost stabilizat, după care medicul coordonator de la dispeceratul integrat din Suceava a luat legătura cu dispeceratul de la Iași pentru a organiza un transfer cu elicopterul direct de la Vatra Dornei”, a afirmat Dan Teodorovici.
Elicopterul a aterizat pe aerodromul de la Floreni și a preluat pacientul de la ambulanță, urmând să îl transporte la Iași.
