
Președintele interimar Ilie Bolojan a declarat joi seară, după reuniunea Consiliului European, că nu sunt elemente în plus care să ducă la convocarea unui Consiliuc Suprem de Apărare a Țării (CSAT) pe tema anulării alegerilor prezidențiale.
”Cred că e nevoie să convocăm un Consiliu, oricum este unul ordinar în primul trimestru al acestui an, în așa fel încât să vedem dacă există implicații care țin de competențele CSAT, dar convocarea unui CSAT se va face pe aspecte care țin de partea de securitate și de apărare”, a spus Ilie Bolojan.
”Până în momentul de față nu există niciun element suplimentar care să ducă la o astfel de convocare, pe subiectul pe care l-ați menționat”, a spus Bolojan, întrebat dacă va fi o reuniune a CSAT și pe tema anulării alegerilor.
Legat de reținerile făcute joi de DIICOT, președintele interimar a spus că nu a apucat să vadă știrile din cauza programului încărcat.
Întrebat dacă a primit informații de la serviciile secrete, el a precizat că sunt informări care țin de președintele României și au un caracter de “secret de serviciu”, astfel că nu poate face niciun comentariu.
Pe 18 februarie, premierul Ciolacu era de părere că este oportună convocarea CSAT, cu acordul președintelui interimar, pe tema dovezilor privind anularea alegerilor prezidențiale, în urma discursulului vicepreședintelui SUA, J. D. Vance, la Conferința de la München.
La două zile distanță, candidatul la prezidențiale al alianței “România, înainte”, Crin Antonescu, susținea că “o țară nu se apără cu mâinile-n sân” și cere convocarea urgentă a CSAT, care să comunice apoi “clar și punctual ce s-a discutat”.