
Consilierii locali din Suceava au votat vineri, 31 ianuarie, în cadrul ședinței, majorarea taxei pentru ridicarea, transportul și depozitarea vehiculelor parcate ilegali în municipiu. Astfel, această taxă va fi de 500 lei. Aceeași sumă va fi aplicată și pentru ridicarea și transportul mașinilor abandonate pe domeniul public.
Conform proiectului de hotărâre aprobat vineri, cu 18 voturi pentru și 4 împotrivă, o altă taxă majorată va fi de 300 lei pentru ridicarea vehiculelor aflate în zona lucrărilor edilitare sau cele avariate în urma accidentelor rutiere.
Este important de menționat că, în cazul în care se desfășoară lucrări edilitare, proprietarii vehiculelor vor fi notificați de Poliția Locală cu cel puțin 12 ore înainte de începerea acestora, prin afișarea unei notificări pe vehicul sau prin contactarea deținărilor.
Tarifele anterioare au fost stabilite de Consiliul Local Suceava în vara anului 2020 și nu au fost actualizate de atunci.
În cadrul ședinței, directorul Poliției Locale Suceava, Ovidiu Doroftei, a fost invitat de primarul Vasile Rîmbu să exprime punctul de vedere pe această temă: „Pentru ridicarea și transportul vehiculului, cetățeanul va trebui să plătească 500 de lei, iar doar pentru ridicarea singură, în cazul în care cetățeanul se prezintă la autospecială pentru a-și lua autovehiculul, tariful va fi de 300 de lei. După cum bine știți, ne confruntăm cu numeroase vehicule abandonate sau parcate ilegal, precum și cu mașini imobilizate din cauza încălcării legislației de circulație. Aceste vehicule stau nepermis de mult pe domeniul public și, prin urmare, această măsură are rolul de a descuraja sucevenii și de a-i încuraja să fie mai responsabili față de bunurile lor.”