
Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, a declarat luni, după consultările cu preşedintele Nicuşor Dan, pentru desemnarea premierului, că, dacă PSD va fi la guvernare, PNL va intra în opoziţie şi nu vor fi într-o guvernare cu Partidul Social-Democrat, având în vedere ceea ce s-a întâmplat în această perioadă. El a menţionat că este foarte important să avem nu orice fel de guvern, ci un guvern care va menţine echilibrile noastre bugetare. Bolojan a anunţat că vor aştepta nominalizarea şi vor discuta cu viitorul premier desemnat şi vor lua deciziile în forurile interioare a PNL.
”Am încheiat consultările organizate de preşedintele României. Am precizat poziţia Partidului Naţional Liberal. Rămânem consecvenţi deciziilor pe care PNL le-am luat în ultimele luni, şi anume că nu vom fi într-o guvernare cu Partidul Social-Democrat, având în vedere ceea ce s-a întâmplat în această perioadă, situaţie în care dacă PSD va fi în guvernare, PNL va intra în opoziţie”, a spus Ilie Bolojan, după discuţiile cu şeful statului.
”De asemenea, fiind conştienţi de blocajul politic în care ne găsim de prea multe luni, după ce preşedintele României va face nominalizarea premierului, vom discuta cât se poate de serios şi vom vedea care sunt posibilităţile de a evita prelungirea blocajului politic care nu este benefic pentru ţara noastră. Acest lucru îl vom face fiind conştienţi, pe de-o parte, de necesitatea de a avea un guvern care să rezolve problemele, pe termen scurt, care ţin de buna funcţionarea statului, e vorba de rectificarea de buget care să asigure sumele necesare pentru funcţionarea serviciilor publice acolo unde bugetele n-au fost întocmite corespunzător, care să ia măsurile pentru controlul cheltuielilor, în aşa fel încât să ne încadrăm în ţinta de deficit bugetar, dar mai ales să pregătească anul 2027”, a mai spus preşedintele PNL.
Ilie Bolojan a precizat că, din punctul acesta de vedere, este foarte important să avem nu orice fel de guvern, ci un guvern care va menţine echilibrile noastre bugetare, având aceleaşi provocări majore pe care le-a avut şi guvernul pe care îl conduce şi l-a condus în această perioadă.
”E vorba de deficite şi de datorii. Aşa cum ştiţi, nu neapărat datoria României este o problemă ca procent din PIB, ci viteza mare de creştere a acesteia în ultimii ani, ceea ce arată incapacitatea noastră de a menţine controlul bugetelor şi asta va fi un lucru important şi în anii următori, pentru că, dacă nu se va reintroduce disciplina financiară aşa cum am introdus-o în această perioadă, deci nu va fi menţinută, costurile sociale pe care le-au suportat toţi românii în această perioadă vor fi anulate practic şi ne vom întoarce de unde am plecat”, a precizat Bolojan.
Liderul PNL a mai spus că, de asemenea, nivelul dobânzilor pe care le achită România este unul mare.
”Dacă ne aducem aminte, am plecat de la un nivel de dobânzi mare înainte de instalarea Guvernului în vară anului trecut, am coborât aceste dobânzi la cel mai mic nivel în luna februarie-martie, acum din nou suntem la un nivel mare şi oricum am explica acest lucru prin ceea ce se întâmplă în plan internaţional pentru că nu este o situaţie confortabilă, războaiele, creşterea inflaţiei, deficitele mari guvernamentale produc presiune şi pe dobânzile noastre, dar în mod evident plătim o primă de risc mare care înseamnă lipsa încrederii în cei responsabili pentru a lua deciziile de corecţie în anii următori”, a explicat Ilie Bolojan.
El a adăugat că PNL şi-a asumat această răspundere în această perioadă, am făcut ceea ce a fost nevoie pentru ţara noastră, a trecut de toate evaluările agenţilor de rating, dar viitorul guvern va trebui să continue acest lucru pentru că, atfel, costurile vor fi suportate de întreaga populaţie a României.
”Vom aştepta nominalizarea, vom discuta cu viitorul premier desemnat şi vom lua deciziile în forurile interioare a PNL pe baza acestor argumente”, a subliniat Bolojan.