Politica

Dominic Fritz anunță că preia conducerea interimară a USR

Primarul Timișoarei a anunțat luni că preia conducerea interimară a USR, până va fi ales un nou președinte, după 18 mai.

Comitetul Politic al USR va vota în mod formal decizia, precum și susținerea pentru Nicușor Dan. 

Conform statutului partidului, conducerea interimară e preluată de vicepreședintele cu cele mai multe voturi, până la organizarea unui Congres. 

În rest, nu vor fi luate decizii importante în următoarele săptămâni, deoarece România se află ”într-un pericol extrem de mare, probabil cel mai periculos moment de la Revoluție încoace”.

El l-a caracterizat pe George Simion drept un ”candidat violent, extremist, antieuropean”.

Fritz a enumerat mai multe dificultăți care ar putea apărea, dacă Simion ajunge la Cotroceni.

”Nu e doar o chestiune de protocol, ci o amenințare pentru bunăstarea fiecărui român, pensii pe care nu le vom mai putea plăti, nu ne vom mai putea împrumuta”, a spus Fritz. El s-a mai referit și la faptul că firmele nu vor mai investi în România, afectând multe locuri de muncă.

De asemenea, a susținut că UE nu va da fonduri europene unui președinte care are interdicție în două state vecine.

Pe de altă parte, el a spus că USR va trebui să creeze ”punți, inclusiv cu oameni și partide în care înainte am găsit mai multe diferențe decât lucruri în comun”.

Referitor la partid, Dominic Fritz a spus că urmează o perioadă ”complicată” și va fi nevoie de reclădirea încrederii.

Exit mobile version