In vizor

Gheorghe Șoldan solicită intervenția Guvernului pentru drumurile din Broșteni

Consiliul Județean Suceava va sprijini cu peste 8 milioane de lei refacerea infrastructurii distruse de inundațiile de la sfârșitul lunii iulie și acordarea de ajutoare persoanelor afectate. Anunțul a fost făcut de președintele instituției, Gheorghe Șoldan, care a precizat că în ședința de miercuri a deliberativului județean a fost aprobat proiectul pe care l-a inițiat.

Astfel, 7.656.040 de lei vor fi alocați din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Consiliului Județean pentru refacerea drumurilor, podurilor și podețelor avariate, iar 500.000 de lei vor fi direcționați din bugetul propriu pentru sprijinirea sinistraților.

„Sunt intervenții care nu pot aștepta. Nu putem sta cu mâinile în sân și să abandonăm șantierele până vom primi sprijinul financiar de la Guvern. Sprijin care, am promisiunea premierului Ilie Bolojan, va veni! Trebuie să acționăm acum, înainte ca iarna să vină peste noi și să ne trezim că, după ce am scos oamenii dintre ape, îi lăsăm izolați printre nămeți, fără ca nici măcar o ambulanță să mai poată ajunge la ei”, a declarat Șoldan.

Printre zonele unde lucrările sunt de maximă urgență se numără Pasul Puzdra (DJ 177A), dar și drumurile județene DJ 174 și DJ 174E, care fac legătura între satul Neagra – zona cea mai afectată – și satul Dârmoxa, ambele aparținătoare orașului Broșteni.

Președintele CJ Suceava a precizat că până acum s-au realizat doar intervenții provizorii cu resurse proprii, însă fără fonduri suplimentare există riscul izolării comunităților.

„Nimeni nu mai vrea drame la Broșteni”, a subliniat el.

Șoldan a explicat că lucrările de urgență nu pot fi finanțate prin mecanismul european RESTORE, care va deveni operațional abia în primăvara anului viitor, după finalizarea procedurilor legale. „De aceea, sprijinul Guvernului este esențial pentru a finaliza etapa I, cea a intervențiilor de urgență. Etapa a II-a, care vizează modernizarea completă a infrastructurii și lucrările hidrotehnice de prevenire a inundațiilor, va fi realizată ulterior, cu fonduri europene prin programul RESTORE”, a precizat șeful administrației județene.

 

Exit mobile version