
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a continuat joi seară atacurile la adresa premierului Ilie Bolojan, aflat lângă el la dezbaterile din Parlament pe bugetul de stat per 2026.
El a început discursul prin a spune că 0,04% din PIB, adică 1 miliard de lei, a fost “rezumatul încrâncenării absurde din ultimele zile”.
“Unii au înțeles-o ca pe o bătălie politică. Noi, am înțeles-o ca pe o luptă dreaptă pentru 3.2 milioane de familii din România. De aceea – nu am renunțat nici măcar o secundă la această luptă! Pachetul de Solidaritate a obținut finanțare integrală! Pensionarii și copiii cu dizabilități vor beneficia de măsuri reale de sprijin. Așadar – se poate. Am trecut acest Pachet și am demolat până la urmă toate narativele mincinoase. Am fost acuzați că am face înțelegeri pe sub masă în afara coaliției. Fals! Niciun amendament AUR nu a fost votat de PSD”, a spus Grindeanu.
El a adăugat că “s-a ajuns până acolo încât a început să se fluture amenințător protocolul Coaliției”.
“Foarte bine, haideți să discutăm despre acest protocol. Eu credeam că anul trecut, în iunie, am scris în acel protocol că ne unim forțele pentru a redresa România și a contracara pericolul populist și anti-european. Dar, poate m-am înșelat, nu-i așa?! Scrie cumva acolo, în acel protocol, că trebuie să spoliem românii cu venituri reduse, scrie acolo că firmele mici trebuie închise? Scrie acolo că trebuie să țintim, în mod negativ, clasa mijlocie din România?! La ce punct din protocol sau din acest acord se spune că trebuie să girăm orbește măsuri care să asigure protecție doar celor puternici și să-i arunce în suferință pe cei slabi?! Unde am semnat noi, cei din Coaliție, că vom susține mitralierea economiei din toate pozițiile, prăbușirea consumului și frânarea investițiilor?! Nu scrie nicăieri în acest protocol acest lucru! Cu toate acestea, de zece luni, de foarte multe ori, asta se întâmplă! Și nu o spunem noi. O spune BNR-ul și o spun apăsat organisme internaționale! Or fi și ele pesediste???”, a completat Grindeanu.
Șeful PSD și-a continuat atacul și a completat că s-a format această coaliție pentru a corecta deficitele făcute de 4 premieri de dreapta și unul de stânga.
“Din 2020, România este în procedură de deficit excesiv. Suntem perfect de acord că nu putem sta sau nu puteam sta cu deficite mari o perioadă lungă de timp. Dar, a salva românii pe banii lor nu este nicio mândrie! A tăia doar de la cei care nu se pot apăra nu este nicio virtute! De aceea, și răbdarea noastră a atins o limită! De zece luni de zile ne-am transformat într-un scut social la măsurile, unele măsuri contabile de austeritate”, a spus Grindeanu.
Acesta a vorbit și despre cum “miliardarii României cu mașini de colecție de sute de milioane de euro au fost scutiți, repet, au fost scutiți de impozite în valoare de 150 de milioane de lei, în timp ce persoanele cu dizabilități nu.
“E drept, e greu să faci lobby”, a completat el.
În final, Sorin Grindeanu a transmis că “lipsa de dialog, încăpățânarea și amenințările cu demisia nu funcționează”, iar direcția trebuie schimbată, pentru că “Românii n-au nevoie să fie certați în fiecare zi, românii au nevoie să fie încurajați prin solidaritate, empatie și prin speranță”