Eveniment

Incendiu izbucnit într-o locuință din Frasin

 

Un incendiu a izbucnit duminică, 26 aprilie 2026, în jurul orei 14:00, la o locuință din Frasin, în timp ce proprietarii nu se aflau acasă.

Potrivit Poliția Orașului Frasin, sesizarea a fost făcută prin S.N.U.A.U. 112 de către o vecină, care a observat fum dens ieșind pe fereastra imobilului și a alertat autoritățile.

La fața locului s-a deplasat o echipă operativă, iar pompierii au intervenit pentru lichidarea incendiului. În urma verificărilor, s-a stabilit că focul a izbucnit, cel mai probabil, din cauza unui cablu electric defect, cu izolația deteriorată, care a generat efecte termice.

Flăcările au afectat mai multe bunuri din interiorul locuinței, fiind distruse elemente de mobilier și textile, precum și aparatură electrocasnică. Valoarea pagubelor a fost estimată la aproximativ 15.000 de lei.

Din fericire, nu au fost înregistrate victime, iar incendiul a fost stins înainte de a se extinde la alte proprietăți.

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru distrugere din culpă, urmând a continua cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor producerii evenimentului.