Politica

Întâlnire Nicușor Dan – Elena Lasconi: La sfârșitul discuției nu o să existe mari concluzii

Primarul Bucureștiului, Nicușor Dan, care a declarat că va candida ca independent la alegerile prezidențiale, se va întâlni cu Elena Lasconi, lidera USR și, totodată, o altă candidată. Edilul a subliniat că nu trebuie să existe așteptări mari în urma acestei întâlniri.

Întâlnirea dintre Nicușor Dan și Elena Lasconi este programată pentru miercuri și se desfășoară într-un context în care ambii candidați se concurează pentru același segment de alegători. Voci din interiorul USR au avertizat că amândoi ar trebui să decidă cine va candida, pentru a evita fragmentarea voturilor.

“În mod cert să nu vă așteptați la mari declarații după întâlnirea de mâine. Întâlnirea o să fie o întâlnire cum sunt multe în perioada asta, în care o să analizăm situația, o să discutăm de alte chestiuni colaterale, inclusiv chestiunea transpunerii referendumului, deci nu o să existe la finalul aceste discuții mari concluzii. Mai departe o să fie o campanie în care fiecare dintre noi se va adresa către toate publicurile politice și, pe măsura ce vom înainta în campanie și vom vedea cu toții sondaje, e posibil să mai apară schimbări. Până în momentul acesta și eu, și cred că și oamenii care se uită la politică iau în calcul toate candidaturile anunțate”, a spus Nicușor Dan.

Când a fost întrebat dacă ar exista o circumstanță ipotetică în care s-ar putea retrage din cursă, Nicușor Dan a menționat că această posibilitate a fost prezentă înainte de a efectua sondaje și de a anunța candidatura sa, dar acum este exclusă.

De asemenea, întrebat dacă va cere Elenei Lasconi să se retragă, Nicușor Dan a menționat că se va discuta despre alegeri având sondajele la baza discuțiilor, dar nu mai mult decât atât.

Marți, într-o conferință de presă la Primăria Capitalei, edilul a transmis că

+++

La sfârșitul lunii decembrie, Nicușor Dan a declarat la Antena 3 CNN că speră ca Elena Lasconi să nu mai candideze în alegerile prezidențiale când scrutinul se va relua în primăvara anului 2025.

“Am anunțat că voi vota un candidat de dreapta. Ludovic Orban s-a retras. Au rămas doi. Și pentru că între Elena Lasconi și Nicolae Ciucă am văzut că s-a format, câteva zile mai devreme, un curent în mediile sociale care a mers către Elena Lasconi, am considerat că Elena Lasconi are mai multe șanse să intre în turul doi și am votat-o”, a spus Nicușor Dan.

Edilul a mai precizat că nu a cerut Elenei Lasconi să se retragă în favoarea sa, dar speră că aceasta va face acest pas.

El a fost întrebat dacă a discutat cu liderii PNL, Ilie Bolojan și Ciprian Ciucu, despre o posibilă susținere din partea PNL în schimbul sprijinului său în calitate de președinte pentru candidatul liberal la Primăria Capitalei.

“Discuția n-a avut loc pentru că negocierile pentru formarea guvernului au inclus și desemnarea unui candidat comun și n-a mai fost timp pentru tipul acesta de discuții și, după cum știți foarte bine, a existat o opoziție. (…) În opinia mea, cel puțin câteva săptămâni de acum încolo, până când o să vedem cum evoluează candidații, această discuție nu mai este de actualitate. (…) Și, bineînțeles, pe noi toți ne evaluează cetățenii și sper la o campanie în care oamenii să înțeleagă ce a făcut fiecare dintre candidați în viața lui și ce aptitudine are și care e direcția mai bună pentru România”, a afirmat Nicușor Dan.

După ce Nicușor Dan și-a făcut publică candidatura, Elena Lasconi a negat, la B1TV, că a fost contactată de acesta înainte de anunțul său, afirmând că declarațiile despre o refuzare a apelului sunt “vrăjeală”.

“Aveam deja un feeling între cele două tururi pentru că nu reacționa și știu că a pus presiune chiar lideri din zona PNL să mă susțină pentru turul doi și a făcut-o destul de târziu. M-a surprins sincer faptul că s-a folosit o minciună că m-ar fi anunțat și că m-ar fi sunat și că nu i-am răspuns. Dimpotrivă, eu l-am sunat și nu mi-a răspuns, nu m-a sunat niciodată. Sunt sigură că, poate o să își găsească timp să mergem să mâncăm un prânz împreună, să bem o cafea, să vorbim”, a spus Lasconi.

De asemenea, președinta USR a afirmat că nu crede în salvatori sau în candidaturi independente.

“Eu am mai văzut chestia asta cu salvatorii. Să facem măsurători, să lucrăm profesionist! Eu nu am o problemă, nu e vorba despre mine. Pentru mine cel mai important este viitorul acestei țări și prosperitatea oamenilor. Nu e vorba despre mine, Elena Lasconi. Nu cred în independenți! Chiar cred că ar fi fost o idee foarte bună să încerce să facă un Guvern din independenți să vadă ce pot să facă independenții. E așa o vrăjeală asta cu independenții, care văd că a prins foarte mult. Dar întotdeauna independentul este foarte dependent de foarte multe grupuri de interese, important e ce valori ai și să îți asumi faptul că ești în politică”, a adăugat ea.

+++

În ultimul sondaj, Nicușor Dan este pe locul 2 în intenția de vot

Un sondaj realizat de CURS în perioada 21 – 25 ianuarie arată că Nicușor Dan se află pe locul 2 în intențiile de vot, cu 21%, în timp ce pro-rusul Călin Georgescu conduce cu 37%. Candidatul PSD-PNL-UDMR, Crin Antonescu, are doar 18%, iar Elena Lasconi obține doar 7%.

Scenariul fără Călin Georgescu

În cazul în care Călin Georgescu, independent, va fi eliminat din cursa prezidențială, se estimează că locul său va fi preluat de liderul AUR, George Simion.

George Simion ar putea să beneficieze semnificativ de pe urma votului lui Călin Georgescu, clasându-se pe primul loc cu 25%. În urma acestuia, Nicușor Dan ar putea ajunge pe locul 2, cu 24%, iar Crin Antonescu s-ar clasifica pe locul 3, cu 23%.

În acest scenariu, Elena Lasconi ar putea, de asemenea, să își îmbunătățească scorul, ajungând la 13%.