Caz șocant în sistemul medical din județul Suceava. Medicul anestezist Iulian Corneliu Ciocîrlan, în vârstă de 39 de ani, a fost arestat preventiv de Tribunalul Suceava, după ce procurorii DIICOT și polițiștii BCCO l-au prins în flagrant delict în timp ce se droga în incinta spitalului din Vatra Dornei. Acesta este acuzat de delapidare și deținere de droguri de mare risc pentru consum propriu, ambele în formă continuată.
Conform anchetatorilor, în perioada iunie 2025 – 24 aprilie 2026, profitând de funcția sa, medicul și-ar fi însușit sistematic din farmacia spitalului substanțe cu regim special, folosite în mod normal exclusiv pentru pacienți: Fentanyl, Morfină și Petidină. Ulterior, acesta își injecta drogurile de mare risc chiar în incinta unității medicale, în timp ce se afla de serviciu.
Părăsea pacienții pe masa de operație pentru a se injecta în toaletă
Detaliile oferite de procurorii DIICOT arată un comportament de o iresponsabilitate uriașă. Anchetatorii au stabilit că medicul anestezist, contrar tuturor procedurilor, părăsea sala de operație în mod nejustificat, deși pacientul se afla pe masă, sub efectul anesteziei, iar intervenția chirurgicală era în plină desfășurare. Acesta se deplasa la grupul sanitar al spitalului, unde își administra substanțele stupefiante prin injectare, după care revenea la pacienți.
Prinderea în flagrant a avut loc în dimineața zilei de 24 aprilie 2026. În timp ce asigura anestezia la o operație, doctorul a sustras o fiolă de morfină și una de Mialgin. A părăsit sala de mai multe ori, a mers la toaletă și și-a injectat Mialginul. Polițiștii l-au blocat chiar în incinta spitalului, având asupra lui atât fiola utilizată, cât și pe cea de morfină, care era încă sigilată. La examinarea fizică, medicii legiști au constatat că acesta prezenta plăgi înțepate proaspete pe ambele antebrațe.
Printre acuzațiile aduse medicului anestezist de către DIICOT se numără sustrageri repetate de Fentanyl, Morfină și Petidină/Mialgin din gestiunea farmaciei spitalului din Vatra Dornei, administrarea prin injectare a substanțelor în timpul programului și al intervențiilor chirurgicale. De altfel, în perioada noiembrie 2024 – iunie 2025, medicul ar fi cumpărat un alt drog extrem de periculos (ADB-BUTINACA) de la un dealer din Suceava, arestat deja din luna martie.
Marți, 26 mai 2026, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Suceava a admis cererea procurorilor și a dispus emiterea unui mandat de arestare preventivă pe numele medicului.
Reprezentanții spitalului și autoritățile urmează să evalueze starea pacienților care au fost anesteziați de acesta în ultimul an. Pe parcursul întregului proces penal, Iulian Corneliu Ciocîrlan beneficiază de drepturile procesuale și de prezumția legală de nevinovăție până la o sentință definitivă.
