Pus să explice de ce a ales să mergă la prima reuniune a Consiliului pentru Pace de la Washington, președintele Nicușor Dan a explicat că “pentru politica noastră externă e important să fim parteneri în diferite formate”.
“Am explicat
de ce am venit.
Pentru politica noastră externă e important să fim parteneri în diferite formate și mai ales, dacă
vorbim strict de securitate, să consolidăm, să aprofundăm parteneriatul cu Statele Unite. Asta e
motivul pentru care am venit. Bineînțeles, în subtext se pune întrebarea pe care am auzit-o încă
din campania electorală.
Cum alegem între Statele Unite și Uniunea Europeană? Și răspunsul meu încă din campania
electorală a fost că nu alegem între Statele Unite și Uniunea Europeană. Avem și într-o parte și în
alta… Încercăm să fim partenerii corecții în toate parteneriatele pe care le avem”, a declarat șeful statului.
Despre faptul că în 2025 vicepreședintele SUA, J.D. Vance a criticat România, iar joi Donald Trump a fost prietenos cu țara noastră și ce s-a întâmplat între timp, președintele a răspuns: “Toate eforturile, pe toate palierele pe care
le-am făcut în această relație. Cum am spus mai devreme, ambasada, miniștrii, discuțiile tehnice
care au loc, colaborările chiar anterioare pe diferite paliere. Toate lucrurile astea completează
un tablou al unei relații care este extrem de matură, cu interese reciproce, bineînțeles, între
România și Statele Unite”.
Întrebat și ce a discutat cu Marco Rubio și ce urmează pentru parteneriatul cu
SUA, Nicușor Dan a spus că “în tipul acesta de reuniuni sunt mai multe chestiuni de politețe între diverși participanți”.
El a mai precizat că a discutat cu multă lume, din multe zone ale lumii.
