
Sâmbătă, 21 martie 2026, în jurul orei 07:40, o tânără de 20 de ani din comuna Vama, conducea un autoturism pe DN17. Incidentul a avut loc în afara localității Molid (km 209), în timp ce tânăra se deplasa dinspre Gura Humorului către casă.
Conform primelor cercetări efectuate de polițiști, pe fondul unui carosabil umed și al unei viteze neadaptate, șoferița a pierdut controlul asupra direcției. Mașina a intrat mai întâi în coliziune laterală cu parapetul metalic de pe partea dreaptă, apoi a fost proiectată pe sensul opus de mers, unde s-a oprit violent într-o bornă kilometrică de pe spațiul verde.
Tânăra, care se afla singură în autoturism, a suferit leziuni în urma impactului și a fost preluată de un echipaj medical. Transportată la Spitalul Județean de Urgență Suceava, aceasta a fost diagnosticată cu contuzii ușoare, starea sa fiind stabilă.
Polițiștii au procedat la testarea conducătoarei auto cu aparatul etilometru, rezultatul fiind 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat, confirmând că tânăra nu consumase băuturi alcoolice înainte de a urca la volan.
Oamenii legii au demarat cercetările pentru a stabili cu exactitate toate împrejurările în care s-a produs evenimentul rutier.
S-a deschis o anchetă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „vătămare corporală din culpă”.