Din oras

Președintele Șoldan dă o nouă veste bună: „Autostrada Pașcani – Suceava avansează: licitațiile sunt în faza finală!”

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, a declarat că proiectul Autostrăzii Pașcani – Suceava progresează, iar cele două loturi, Pașcani – Roșcani și Roșcani – Suceava, sunt în etapele de achiziție publică pentru atribuirea contractelor de proiectare și execuție a lucrărilor.

Procedura a fost demarată în noiembrie 2024, având înscrise companii pentru Lotul I (Pașcani – Roșcani) și pentru Lotul II (Roșcani – Suceava), printre care două asocieri de constructori din România și un antreprenor italian: Asocierea SA&PE CONSTRUCT S.R.L. – SPEDITION UMB S.R.L. – TEHNOSTRADE S.R.L. (România), Asocierea DANLIN XXL SRL (lider) – INTERTRANSCOM IMPEX SRL (România) și WEBUILD SPA – MILANO (Italia).

Evaluarea ofertelor este în curs, iar rezultatele sunt estimate a fi anunțate în primul trimestru al acestui an, până în martie 2025.

Semnarea contractelor este preconizată pentru luna iunie 2025.

Perioada de implementare a contractelor pentru cele două loturi ale Autostrăzii Pașcani – Suceava este de 30 de luni, din care 6 luni pentru proiectare și 24 pentru execuție.

„În ultimele zile, am observat că în spațiul public au fost exprimate îngrijorări cu privire la posibile obstacole în realizarea Autostrăzii Pașcani – Suceava.

Vreau să revin: această investiție crucială pentru județul Suceava este un fapt cert.
Lucrările vor debuta în acest an!

Este vorba despre un proiect deja aflat în procedură de atribuire pentru primele două loturi!

Toți suntem conștienți de necesitatea urgentă a județului de a avea o infrastructură modernă care să ne lege rapid și eficient de restul țării.

De aceea, nu stau pe margine așteptând ca lucrurile să se rezolve de la sine.
În ultimele săptămâni, am fost de mai multe ori la București pentru a discuta despre proiectele mari ale județului Suceava.

Așa cum am anunțat recent, am găsit soluția pentru varianta ocolitoare de la Gura Humorului, am inițiat procedurile pentru Zona Liberă Suceava și există deja investitori interesați; sper să vin curând cu vești și despre modernizarea Aeroportului Internațional “Ștefan cel Mare”.
Vă asigur că sunt angajat în multe alte proiecte pe care doresc să le finalizez, lucrând zi de zi alături de echipa mea,” a declarat președintele Gheorghe Șoldan.

Primul lot (Pașcani – Roșcani) va avea o lungime de 33 de kilometri.

1. Noduri rutiere – 2

– Nod Heci – km 9+700
– Nod Dolhasca – km 23+700

2. Poduri, Pasaje și viaducte
* Vor fi construite 28 de poduri, pasaje și viaducte, având o lungime totală de L=5260.5 m.

Valoarea totală a proiectului: 4.782.529.167,56 lei cu TVA

Lotul II (Roșcani – Suceava) va avea o lungime de 29,97 kilometri.

1. Noduri rutiere – 3

– Nod Roșcani, pentru conexiunea cu Lotul 1 (33 km)
– Nod Dumbrăveni, la intersecția cu DJ 208 B (Verești – Dumbrăveni);
– Nod Dumbrăveni, care va facilita conexiunea cu aeroportul și DN 29.

2. Poduri, Pasaje și viaducte
* Se vor construi 44 de asemenea structuri, cu o lungime totală de L=4547.7 m.

Contractul include, de asemenea, construirea a două parcări de scurtă durată și a două spații de servicii, dotate cu 8 stații de încărcare pentru vehicule electrice.

Valoarea totală a acestui lot: 4.462.105.859,06 lei cu TVA

Finanțarea pentru ambele loturi va proveni din Programul pentru Transport 2021-2027.