
Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, a participat la evenimentul de aniversare a 35 de ani de universitate la Suceava.
De la aproximativ 130 de studenți, la începuturi, la aproximativ 11.000 de studenți astăzi, din aproape jumătate dintre județele țării, dar și din Republica Moldova și Ucraina.
De la 2 facultăți, la 11 facultăți, inclusiv Facultatea de Medicină – o realizare importantă pentru Suceava.
Astăzi, USV este în topul clasamentelor naționale, are parteneriate internaționale solide, este campioană la proiecte europene și brevete de invenții.
Și excelează nu doar în educație.
Echipa de handbal masculin a universității – CSU Suceava este un exemplu de excelență sportivă, iar începând din acest an va avea un nou partener: Consiliul Județean Suceava.
Sunt 35 de ani de când municipiul Suceava, dar și județul, se dezvoltă odată cu universitatea.
Și eu sunt unul dintre foștii studenți ai Universității “Ștefan cel Mare”.
Mai exact al Facultății de Științe Economice și Administrație Publică.
Și sunt mândru de acest lucru.
Între timp am făcut și un program postuniversitar, dar și un master în Globalizare și Diplomație Politică.
Astăzi, la 33 de ani, sunt cel mai tânăr președinte de Consiliu Județean din România și vreau să demonstrez că tinerețea nu este un dezavantaj în administrație, ci un atu.
Determinarea, viziunea modernă, deschiderea spre dialog, înțelegerea că nimeni nu poate face performanță singur, ci doar într-o echipă – sunt valorile pe care vreau să le aduc în administrația județeană.
Iar această echipă de care vorbesc include și conducerea Universității „Ștefan cel Mare”.
Rolul rectorului, alături de întreaga conducere a USV, este să continue dezvoltarea acestei instituții de prestigiu.
Rolul profesorilor este să contribuie cât mai bine la educația studenților noștri, pentru un viitor mai bun.
De cealaltă parte, rolul meu și al echipei mele este să aducem investiții, să dezvoltăm județul și să recuperăm decalajele față de alte regiuni ale țării.
Dar cel mai important rol al administrației pe care o conduc este să creeze mult mai multe oportunități pentru tineri, astfel încât tot mai puțini dintre ei să aleagă, după terminarea studiilor, să plece în alte județe sau în străinătate.
O spun de fiecare dată când am ocazia: tinerii sunt cea mai importantă resursă a unei țări.
Foarte mulți dintre tinerii noștri au un potențial extraordinar.
Dar ce păcat că nu am reușit, până acum, să le oferim tot ce au nevoie aici, acasă.
Trebuie să schimbăm asta.
Astăzi, nu putem sărbători fără să-i amintim pe cei care au contribuit la ceea ce înseamnă astăzi Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava.
Vreau să le mulțumesc tuturor celor care au pus bazele și au dezvoltat această instituție.
Începând cu regretatul academician, prof. univ. dr. Emanuel Diaconescu, primul rector și continuând cu următorii rectori, profesori universitari doctori Adrian Graur, Valentin Popa și Mihai Dimian.
Mulțumesc domnilor și doamnelor decani, prodecani, profesorilor, cercetătorilor, studenților, absolvenților – tuturor celor care au făcut din USV o universitate de prestigiu.