
Președintele CJ Suceava, Gheorghe Șoldan, s-a aflat în mijlocul comunității din Iaslovăț, alături de primarul Ion Cotoară, la festivalul „Flori de Mai”, un eveniment de suflet, organizat de Asociația GAL Sucevița–Putna, împreună cu Primăria și Consiliul Local Iaslovăț.
De peste 20 de ani, acest festival aduce împreună oamenii și bucuria de a fi parte dintr-un județ în care tradițiile sunt încă vii și se transmit din generație în generație.
Cântece, dansuri, obiceiuri vechi, costume populare, meșteșuguri, preparate tradiționale, toate într-o atmosferă sinceră, caldă, cum doar în Bucovina găsești.
E important să păstrăm ce am moștenit, dar și să arătăm generațiilor tinere că tradițiile pot fi un motiv de mândrie. Sunt parte din identitatea noastră și ne fac unici.
Ne reprezintă. Ne unesc. Iar organizatorii exact asta își propun.
Felicitări tuturor celor care fac ca acest festival să meargă mai departe an de an, de la primari, artiști și ansambluri folclorice, până la toți cei care, în ciuda vremii, au fost astăzi aici ca să sărbătorească “florile de mai” ale Iaslovățului, dar și ale localităților învecinate, flori ale Bucovinei.
Alături de mine au fost primarii Dan Tiperciuc (Arbore), Dumitru Ichim Lăzărean (Poieni-Solca), Ioan Vicol (Volovăț), Dinu Radu Ciuc (Cacica), Viorel Pintiliuc (Burla), dar și prefectul județului Suceava, Traian Andronachi.