Eveniment

Șase persoane, dintre care trei copii, rănite într-un accident rutier pe DN 17, la Ilișești

Șase persoane, dintre care trei copii, au fost rănite în urma unui accident rutier produs, sâmbătă după-amiază, pe DN 17, în localitatea Ilișești, au transmis reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Suceava.

Potrivit acestora, în accident au fost implicate trei autoturisme, în care se aflau în total șapte persoane. Două autoturisme au intrat în coliziune, iar în urma impactului una dintre ele a acroșat o a treia mașină aflată în mers. Victimele se aflau în primele două mașini.

La fața locului au intervenit un echipaj de descarcerare, un echipaj de pompieri cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, trei ambulanțe SMURD, dintre care una de terapie intensivă mobilă și trei ambulanțe de la Serviciul de Ambulanță Județean Suceava.

‘Cele șase victime sunt transportate la spital pentru îngrijiri medicale și tratament de specialitate’, precizează oficialii ISU.

Exit mobile version