Din oras

Parteneriat strategic, semnat de primarul de la Vicovu de Sus și omologul său de la Crasna, Ucraina

În cadrul unui eveniment deosebit, organizat la Liceul „Alexandru Ilschi” din Crasna – Ucraina, primarul orașului Vicovu de Sus, Vasile Iliuț, a semnat, alături de primarul comunei Crasna, Ștefan Dragun, un parteneriat strategic menit să întărească colaborarea dintre cele două localități.

Potrivit edilului de la Vicovu de Sus, ceremonia s-a desfășurat în prezența Excelenței Sale, Alexandru Victor Micula, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al României în Ucraina, a Irinei Loredana Stănculescu, Consul General al României în Ucraina, precum și a numeroși reprezentanți ai autorităților ucrainene și ai Ministerului Culturii din România.

„Prin acest acord, ne asumăm angajamentul de a susține inițiative comune, de a atrage finanțări și de a valorifica oportunitățile de dezvoltare socio-economică. Obiectivul nostru este să accesăm fonduri și să implementăm proiecte concrete, menite să aducă beneficii reale comunităților noastre, contribuind astfel la îmbunătățirea calității vieții locuitorilor”, a transmis primarul orașului Vicovu de Sus, Vasile Iliuț.