
Comisara Roxana Mînzatu a evidențiat, luni, în cadrul întâlnirilor de la București cu premierul Marcel Ciolacu, deschiderea Comisiei Europene de a susține România în atragerea unui număr cât mai mare de fonduri europene.
Subiectele principale discutate luni între prim-ministrul Marcel Ciolacu și vicepreședinta executivă a Comisiei Europene, Roxana Mînzatu, responsabilă pentru drepturile sociale, competențe, locuri de muncă de calitate și pregătire, au fost atragerea fondurilor europene pentru promovarea proiectelor sociale în beneficiul cetățenilor români, protejarea drepturilor și creșterea competențelor lucrătorilor din România.
”Resursele considerabile pentru cofinanțarea proiectelor europene incluse în bugetul pe acest an și îmbunătățirea mecanismelor de lucru la nivelul ministerelor vor face ca banii europeni să susțină investiții esențiale pentru creșterea calității vieții românilor. Politica de Coeziune, Fondul Social European și celelalte politici europene rămân în continuare prioritare. Putem veni astfel în sprijinul oamenilor, îndeosebi al celor care au mai multă nevoie de susținere, și al comunităților locale, punând în valoare solidaritatea europeană, prin proiecte de dezvoltare corelate cu măsuri sociale”, a afirmat prim-ministrul Marcel Ciolacu, conform unui comunicat al Guvernului.
În această direcție, Roxana Mînzatu a subliniat disponibilitatea de a ajuta România în atragerea maximă de fonduri europene.
De asemenea, premierul a reafirmat sprijinul guvernului pentru industria auto din România, care contribuie semnificativ la Produsul Intern Brut, inclusiv prin creșterea competențelor lucrătorilor din acest sector.
O altă temă abordată a fost regulamentul european destinat protejării lucrătorilor angajați în alte state membre ale Uniunii Europene.
”Suntem foarte angajați în dialogul cu partenerii europeni pentru a proteja drepturile sociale ale românilor care lucrează în alte state membre ale Uniunii Europene, fie că vorbim despre pensie, indemnizații de creștere a copilului sau pentru șomaj”, a precizat Ciolacu.
De asemenea, discutând cu oficialii, s-a menționat dezbaterea care se desfășoară la nivel european privind consolidarea pregătirii pentru situații de urgență a UE. Șeful Executivului a subliniat că România trebuie să participe la această dezbatere, având în vedere contribuția esențială pe care specialiștii români o oferă în gestionarea situațiilor de urgență, cum ar fi incendiile și inundațiile.