Din oras

Președintele Șoldan anunță că Drumul Talienilor, unul dintre cele mai spectaculoase din România, va fi finalizat în luna aprilie

Gheorghe Șoldan, președintele Consiliului Județean Suceava, a anunțat că lucrările de reabilitare și modernizare a DJ 209B Văleni – Stânișoara – Iesle – limita județului Neamț, cunoscut ca Drumul Talienilor și recunoscut ca fiind unul dintre cele mai impresionante drumuri montane din România, vor fi finalizate cel târziu în luna aprilie.

„Împreună cu primarul comunei Mălini, Petru Nistor, am vizitat la sfârșitul săptămânii trecute Drumul Talienilor, până în Pasul Stânișoara, la Crucea Talienilor, pentru a verifica personal progresul lucrărilor.”

„În octombrie 2024, când am preluat funcția de președinte al Consiliului Județean Suceava, stadiul de execuție fizică al lucrărilor la acest drum era puțin peste 70%.
În prezent, este de 95%.

„Din discuțiile cu constructorii și din observările de pe teren, sunt încrezător că recepția lucrărilor ar putea avea loc mai devreme de termenul stabilit, dacă condițiile meteorologice vor permite.”

„De altfel, am discutat cu reprezentanții constructorilor încă de la începutul mandatului meu și le-am spus că voi fi un partener exigent, dar corect.”

„Le-am solicitat implicare, seriozitate și calitate.
Și mi-au demonstrat până acum că își fac datoria.”

„Am discutat cu domnul primar Nistor despre amenajarea unei parcări în Pasul Stânișoara, a unui punct de belvedere, dar și despre diverse proiecte ale administrației locale din Mălini pentru promovarea turismului.”

„De asemenea, am luat legătura cu președintele Consiliului Județean Neamț, Daniel Harpa, și am convenit asupra realizării unui proiect comun: o poartă de intrare – ieșire pe DJ 209B, în Pasul Stânișoara, la granița dintre cele două județe.”

„Sunt convins că zona se va dezvolta și mai mult odată cu finalizarea modernizării acestui drum care traversează Munții Stânișoarei și face legătura rutieră între comunele Mălini (Suceava) și Borca (Neamț).”

„Un drum istoric, construit acum mai bine de 100 de ani, în vremea Regelui Carol I, pe care s-au purtat lupte semnificative și, totodată, «drumul Baltagului», pe care Vitoria Lipan a plecat să-l caute pe Nechifor. Odată modernizat, DJ 209B – Drumul Talienilor va deveni nu doar o rută rutieră importantă pentru legătura dintre Suceava și Neamț, ci și un obiectiv turistic care va atrage vizitatori din întreaga țară, dar și din afaceri”, a subliniat președintele Șoldan.