
Președintele Klaus Iohannis va avea prima activitate oficială din 2025 luni, când va participa la o reuniune informală a liderilor Uniunii Europene, dedicată problemelor de apărare, la Bruxelles, la invitația președintelui Consiliului European, Antonio Costa.
UPDATE
Înainte de reuniune, președintele Iohannis a afirmat că “ceea ce ne propunem astăzi este să contribuim la fundamentarea deciziilor importante pe care trebuie să le luăm în acest an”.
În plus, se va oferi și “un ghidaj pentru pregătirea Cartei Albe a apărării europene, care va fi prezentată de Comisia Europeană”.
+++
Amintim că, dincolo de semnarea unor decrete, președintele Klaus Iohannis nu a avut apariții publice sau un program oficial din decembrie 2024.
Agenda reuniunii include, pe lângă consultările între liderii statelor membre, un schimb obișnuit de opinii cu președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, o întâlnire cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, și o discuție cu prim-ministrul Regatului Unit, Keir Starmer, conform unui comunicat al Administrației Prezidențiale.
Discuțiile vor fi centrate pe modalitățile concrete de întărire a capacităților de apărare la nivel european, pregătind deciziile formale ce urmează să fie luate în perioada următoare.
Vor fi abordate de asemenea relația transatlantică și Parteneriatul Strategic dintre UE și SUA, relațiile dintre UE și Regatul Unit, parteneriatele Uniunii Europene în domeniul apărării, și complementaritatea dintre UE și NATO în ceea ce privește securitatea și apărarea.
Dezbaterile vor include și identificarea principiilor fundamentale necesare pentru elaborarea și adoptarea unui document programatic referitor la viitoarea apărare europeană – „Carta Albă”, ce va fi elaborată în prima parte a anului 2025 de către Comisia Europeană.
Documentul va trata prioritățile legate de capacitățile de apărare ale UE, având în vedere și sprijinul acordat Ucrainei, inițiativele comune de apărare și resursele necesare pentru dezvoltarea acestora.
Președintele României va susține, în cadrul discuțiilor, necesitatea ca Uniunea Europeană să își asume o responsabilitate mai mare pentru propria apărare, într-un mod eficient, credibil și responsabil, în complementaritate cu NATO, care rămâne fundamentul securității euroatlantice.
De asemenea, Klaus Iohannis “va evidenția importanța aprofundării cooperării la nivelul Uniunii Europene pe teme de apărare, dimensiunea economică a apărării, utilizarea eficientă a mecanismelor și a opțiunilor de finanțare, necesitatea dezvoltării bazei industriale și tehnologice de apărare europene, precum și conexiunea acestui domeniu cu competitivitatea și coeziunea generală a Uniunii Europene”.
Președintele României va sublinia, de asemenea, rolul esențial al relației transatlantice și al parteneriatelor globale pentru sporirea rezilienței Uniunii Europene în acest domeniu.